Autorităţile italiene au anunţat că 38 de persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce 150 sunt căutate în continuare de către salvatori, în urma cutremurului de 6,2 grade pe scara Richter produs miercuri dimineaţă în centrul Italiei, în special Amatrice, Accumoli, Arquata del Tronto şi Posta, transmite Reuters.
Seismul a zguduit localităţi situate în zona montană Gran Sasso, iar terenul îngreunează considerabil munca salvatorilor, care încearcă să scoată cât mai multe persoane de sub dărâmături.
Între timp, Immacolata Pastiglione, purtătorul de cuvânt al misiunii de salvare, a susţinut că 27 de persoane şi-au pierdut viaţa în Accumoli şi Amatrice, iar alte zece persoane au muri în zona Arquata,
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cutremurul iniţial s-a produs la ora locală 3.36 (4.46 ora României), o adâncime de doar patru kilometri. US Geological Survey a anunţat că epicentrul a fost înregistrat în apropierea localităţii italiene Norcia, situată în regiunea Umbria la doi kilometri de Accumoli şi zece kilometri de Arquata del Tronto şi de Amatrice.
Între timp, trei replici puternice au zguduit regiunea, dintre care şi un seism cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter. Primele două replici au fost înregistrate la ora locală 4.32 şi, respectiv 4.33. Cele două epicentre au fost situate la Castelsantangelo sul Nera şi la Arquata del Tronto.
Cele mai lovite sunt localităţile italiene Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto.
Inclusiv clădirea primăriei din localitatea Amatrice a fost devastată de seism, iar autorităţile au început operaţiunile de salvare a persoanelor blocate sub dărâmături.
”Jumătate din oraş a dispărut. Sunt oameni sub dărâmături... A fost o alunecare de teren şi un pod s-a prăbuşit”, a susţinut Sergio Pirozzi.
Mai mult, structura de rezistenţă a singurului spital din localitatea Amatrice a fost puternic afectată de seism, iar pacienţii sunt transferaţi spre alte centre medicale din regiune.
Agenţia pentru Protecţie Civilă a anunţat că seismul a fost grav şi există relatări cu privire la daunele provocate.
”Cutremurul a fost atât de puernic, încât patul părea că mergea de unul singur prin dormitor”, a declarat Lina Mercantini din Umbria.
Anterior, un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,3 grade a zguduit localitatea L'Aquila, situată la doar 50 de kilometri de Amatrice, la 6 aprilie 2009. Seismul a lăsat în urmă 302 morţi şi peste 1.500 de răniţi, fiind unul dintre cele mai puternice din istoria recentă a regiunii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.