Autorităţile israeliene au început să distribuie notificări către 20.000 de imigranţi africani, toţi bărbaţi, prin care sunt avertizaţi că au la dispoziţie două luni să părăsească ţara altfel riscă să intre la închisoare, informează Reuters.
Guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu oferă imigranţilor 3.500 de dolari şi un bilet de avion către ceea ce numeşte o „destinaţie sigură” într-o altă ţară faţă de cea de origine din Africa sub-sahariană.
Soarta celor 37.000 de imigranţi africani reprezintă o dilemă morală pentru Israeli. Guvernul de dreapta este presat de votanţii naţionalişti să deporteze imigranţii, în timp ce alţii cer rămânerea lor în ţară.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Guvernul a spus că imigranţii sunt „intruşi” care caută locuri de muncă, nu adăpost. Cu toate acestea, există destui oameni care se opun planului de evacuare, cum ar fi anumiţi rabini, un grup de supravieţuitori ai Holocaustului sau chiar oameni obişnuiţi care consideră că Israelul ar trebui să arate mai multă compasiune faţă de imigranţi.
Primele notificări de evacuare au fost distribuite duminică iar pe site-urile guvernului au fost postate anunţuri de angajare pentru inspectori care să implementeze planul de deportare.
Organizaţiile pentru drepturile omului le-au luat apărarea imigranţilor susţinând că ei au plecat din ţările de origine pentru a scăpa de abuzuri şi război şi că expulzarea lor, chiar şi într-o ţară diferită faţă de cea de origine, i-ar pune în pericol.
Notificările de deportare nu precizează numele ţării în care vor ajunge imigranţii dar premierul Netanyahu a spus că va fi o destinaţie sigură. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au sugerat că Uganda sau Rwanda ar fi posibile destinaţii.
Ministrul de interne, Aryeh Derj, a declarat că principala obligaţie a Israelului este faţă de proprii cetăţeni, nu faţă de imigranţi.
„Nu sunt doar numere, sunt oameni şi am empatie şi compasiune faţă de situaţia lor”, a spus Derj. „Dar o ţară mică precum Israel nu poate să găzduiască un număr atât de mare de străini”, a adăugat el.
Opoziţia faţă de plan creşte şi unii israelieni s-au oferit deja să îi găzduiască pe imigranţi în propriile case.
Joi, un grup de 36 de supravieţuitori ai Holocaustului a trimis o scrisoare către prim-ministrul Netanyahu în care îl rugau să nu deporteze imigranţii. Liga Anti-Defăimat, bazată în SUA, a făcut apel, de asemenea, către Israel să reevalueze planul, făcând referire la „valorile evreilor şi la tradiţia refugiaţilor în Israel”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.