Autorităţile germane au anunţat vineri după-amiază anularea unui al doilea eveniment politic pro-Erdogan, unde urma să vorbească inclusiv ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci. Acest miting urma să aibă loc în localitatea Frechen, situată la doar câţiva kilometri de metropola Koln, scrie Reuters.
Decizia anulării mitingului pro-Erdogan a fost luată chiar de proprietarii sălii unde urma să vorbească Zeybekci.
În Koln, autorităţile locale au blocat cu o zi înainte organizarea un alt miting al imigranţilor turci, unde urma să ţină un discurs ministrul Economiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Anularea acestui miting ar putea să genereze noi tensiuni diplomatice între Ankara şi Berlin, după ce ministerul turc de Externe l-a convocat pe ambasadorul german pentru a da explicaţii cu privire la retragerea autorizaţiei pentru un eveniment de campanie din Gaggenau.
Localitatea Gaggenau a anulat organizarea evenimentului cu doar câteva ore înainte de sosirea lui Bekir Bozdag, care urma să vorbească despre referendumul constituţional în faţa susţinătorilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
Primarul Michael Pfeiffer a insistat că nu este vorba despre o decizie politică şi nu a primit niciun îndemn de la autorităţile federale înainte de a retrage autorizaţia evenimentului organizat de către Uniunea Democraţilor Turco-Europeni.
Anularea evenimentului de campanie a fost decisă ca urmare a numărului masiv de persoane care şi-au anunţat prezenţa într-o sală relativ neîncăpătoare.
Însă, Turcia s-a arătat furioasă de decizia autorităţilor locale din Gaggenau.
”Ce fel de democraţie mai este asta?”, a declarat Bozdag.
Ministrul Justiţiei era într-o vizită la Strasbourg, unde a decis să zboare direct în Turcia după anularea evenimentului de campanie din Gaggenau.
”Cu asemenea decizii, vedem cu siguranţă adevărata faţă a celor care au profitat de orice oportunitate pentru a da lecţii cu privire la democraţie şi libertate de exprimare Turciei”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Ibrahim Kalin.
Aproximativ 3 milioane de turci locuiesc în Germania, iar dintre aceştia alţi 1,5 milioane au dreptul de a vota în referendumul constituţional din 16 aprilie, care vizează extinderea puterilor lui Recep Tayyip Erdogan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.