Atentatul sinucigaş de la catedrală din Indonezia, duminică, a fost comis de către un cuplu de tineri căsătoriţi care fac parte dntr-o grupare extremistă care susţine gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat poliţia luni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacul, care a vizat Catedrala din Makassar, în estul ţării, pe Insula Sulawesi, s-a soldat cu 20 de răniţi şi a avut loc după  slujba de Florii.

”Atacatorii erau un cuplu căsătorit care s-a unit în urmă cu doar şase luni”, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, Argo Yuwono.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ancheta continuă în vederea căutării altor persoane implicate în atac”, a precizat el.

Cei doi kamikaze au murit în timp ce pătrundeau, pe o motocicletă, în incinta edificiului, unde au detonat un dispozitiv exploziv artizanal, au anunţat autorităţile.

Poliţia antiteroristă a efectuat o percheziţie la domiciliul acestora şi la alte adrese din Makassar, un oraş portuar cu aproximativ 1,5 milioane de locuitori. Ea caută explozivi, arme şi alte indicii.

Bărbatul implicat în atac îşi câştiga traiul vânzând mâncare la un stand pe stradă, declară  AFP Nuraini, un locuitor din cartier.

”Pe când era copil, era amabil (...), dar după ce a crescut nu se amesteca cu ceilalţi de pe aici”, declară acest bărbat care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.

Deflagraţia în faţa principalei biserici catolice din Makassar a avut loc după oficierea slujbei din Duminica Floriilor, care marcheză intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Paşte.

Luni, 15 persoane erau în continuare spitalizate, iar gravitatea rănilor pe care le-au suferit era necunoscută. Patru persoane rănite uşor au fost externate.

Şeful poliţiei naţionale, Listyo Sigit Prabowo, a anunţat duminică seara că atacatorii fac parte din gruparea radicală Jamaah Ansharut Daulah (JAD).

Gruparea extremistă JAD a fost acuzată de faptul că se află în spatele organizării unor atacuri vizând biserici la Surabaya, al doilea cel mai important oraş indonezian, în 2018. Aceste atentate s-au soldat în total cu 15 victime şi 13 morţi în rândul atacatorilor, inclusiv cinci copii.

Gruparea a fost implicată de către poliţia indoneziană într-un atac sinucigaş din 2019 vizând Catedrala de la Jolo, în Filipine, soldat cu aproximativ 20 de morţi.

Tradiţia toleranţei Indoneziei a fost pusă la încercare în ultimii ani, în urma dezvoltării unor curente islamice conservatoare şi extremiste care ameninţă coexistenţa religioasă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.