China a negat, marţi, responsabilitatea pentru atacul care a avut drept ţintă serverele Microsoft, considerând acuzaţiile lansate de SUA şi aliaţii săi "fără fundament" şi "iresponsabile", potrivit AFP.
Aceştia din urmă au condamnat luni, într-o campanie concertată, atacuri cibernetice "răuvoitoare" ale Beijingului şi i-au imputat piratarea masivă condusă în martie contra serviciilor de mesageri Exchange ale grupului Microsoft.
China a reacţionat pentru prima dată marţi prin prin comunicatele publicate de ambasadorii săi în Australia şi Noua Zeelandă care resping cu tărie aceste acuzaţii.
Ambasada de la Wellington a vorbit despre acuzaţii "total fără fundament şi iresponsabile" care relevă "calomnie răuvoitoare".
Ambasada de la Canberra a acuzat Australia că "repetă ca un papagal" retorica americană, prezentând Statele Unite drept "campioanele lumii la atacuri cibernetice răuvoitoare".
A acuza nominal o ţară de un atac cibernetic sofisticat este un act politic puternic, în special pentru că determinarea originii piratării poate fi complicată din punct de vedere tehnic. Deşi observatorii anticipaseră o replică dură a Chinei.
"Ţinând cont de natura virtuală a atacului cibernetic, trebuie să existe o dovadă clară când se anchetează sau identifică un incident cibernetic", a avertizat amsasada Chinei din Noua Zeelandă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...