Departamentul şerifului din comitatul Los Angeles a publicat duminică fotografii ale suspectului în cazul atacului armat din Monterey Park, soldat cu 10 morţi şi 10 răniţi, informează CNN.
Şeriful Robert Luna a postat pe Twitter fotografii ale bărbatului - capturi de pe imagini ale camerelor de supraveghere - şi a precizat că anchetatorii l-au identificat ca fiind suspectul din atac şi că ar trebui să fie considerat "înarmat şi periculos". Publicul este rugat să sune la poliţie dacă are informaţii.
On Saturday January 21, 2023 at 10:22 PM the suspect male/adult/Asian pictured above was involved in a shooting. Investigators have identified him as a Homicide suspect and he should be considered armed and dangerous.
— Robert Luna (@LACoSheriff) January 22, 2023
Contact LASD Homicide with any information at 323-890-5000. pic.twitter.com/2gPUBBybvv
Şeriful a explicat, pe de altă parte, de ce departamentul său nu dezvăluie încă numele suspectului. "Nu am făcut public numele bărbatului. Este o prioritate să prindem această persoană. Şi avem o mulţime de resurse în întreaga regiune şi credem că, dacă îi dăm numele, acest lucru ne va stingheri capacitatea de a-l aresta pe eventualul suspect, dacă acesta se află acolo - sau poate să fugă", a spus şeriful.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Luna a precizat că fotografia a fost făcută publică pentru ca, "din perspectiva siguranţei publice, oamenii să vadă cine este acesta şi apoi să dea orice informaţii pe care le au despre locul unde se află".
Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă seara într-un club de dans din Monterey Park, California, oraş cu o comunitate asiatică însemnată, care găzduia un festival dedicat Noului An chinezesc.
CITEȘTE ȘI UPDATE: Cel puţin 10 morţi în atacul armat din apropiere de Los Angeles. Suspectul este în libertatePotrivit autorităţilor, suspectul a reuşit să fugă şi este încă în libertate.
Suspectul este un bărbat asiatic cu vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani, potrivit descrierilor făcute de martori oculari.
Departamentul şerifului a declarat că nu ştie dacă atacul a fost motivat rasial. Jumătate dintre victime sunt bărbaţi, iar restul femei. Identităţile lor nu au fost făcute publice.
Atacatorul era încă în libertate la aproape peste 12 ore de la atacul din oraşul Monterey Park.
Pe de altă parte, oficialii investigează dacă un incident petrecut 20 de minute mai târziu la un alt club de dans, din oraşul vecin, Alhambra, are legătură cu masacrul din Monterey Park. La cel de-al doilea club, martorii au declarat că un bărbat asiatic a intrat ţinând în mână o armă pe care patronii localului au reuşit să i-o ia. Nimeni nu a fost împuşcat, iar bărbatul a fugit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.