Vaccinul împotriva covid-19 dezvoltat de laboratorul AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă medie de 70%, anunţă alianţa luni într-un comunicat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este vorba despre rezultate intermediare ale unor teste clinice realizate în regatul Unit şi Brazilia, precizează AstraZeneca.

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca, AZD1222, nu a înregistrat cazuri severe de Covid-19, nici spitalizări, anunţă laboratorul în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acest vaccin este mai puţin eficient decât cele ale Pfizer/BioNTech sau Moderna, care au o eficienţă mai mare de 90%.

”Aceste rezultate arată că avem un vaccin eficient care va salva numeroase vieţi. Este interesant faptul că una dintre dozări poate fi eficientă până la 90%”, anunţă unul dintre autorii cercetării, profesorul Andrew Pollard, relatează The Associated Press.

În teste s-au folosit două dozări. S-a administrat o jumătate de doză de vaccin şi apoi o doză întreagă. dupăo lună, iar în această doză vaccinul este eficient 90%.

A doua dozare - în care s-au administrat două doze, la un interval de o lună - are o oficienţă de 62%.

Media celor două dozări este de 70%.

”Eficienţa şi siguranţa acestui vaccin confirmă că (vaccinul) va fi foarte eficient împotriva covid-19 şi va avea un impact imediat în această urgenţă de sănătate publică”, dă asigurări CEO-ul AstraZeneca Pascal Soriot.

”În plus, lanţul de aprovizionare simplu al vaccinului şi angajamentul nostru non-profit şi în favoarea unui acces larg, echitabil şi rapid înseamnă că (vaccinul) va fi accesibil şi disponibil la nivel global, prin furnizarea a milioane de dove după aprobare”, adaugă el.

Acest vaccin foloseşte o tehnologie mai ”convenţională” decât cele ale Pfizer/BioNTech sau Moderna, ceea ce-l face mai ieftin şi mai uşor de depozitat, deoarece nu este necesar să fie depozitat la o temeperatură scăzută mare.

Rezultatele preliminare ale testelor vizează 20.000 de persoane, dintre care 131 au contractat covid-19.

În total, testele la scară mare - din faza 3 - vizează 60.000  de persoane în întreaga lume şi sunt efectuate în Statele Unite, Japonia, Rusia, Africa de Sud, Kenya şi în America Latină.

Laboratorul britanic precizează că urmează să prezinte rapid rezultatele autorităţilor, pentru a obţine o primă undă verde.

Grupulprecizează că avansează rapid în producţia prevăzută a trei miliarde de doze, disponibile în 2021.

Ministrul brtianic al Sănătăţii Matt Hancock s-a declarat ”foarte fericit”, la Sky News de această nouă descoperire ”încurajatoare”.

”Este crucial ca autoritatea independentă de reglementarre, MHRA, să analizeze datele şi să verifice că (vaccinul) este eficient şi sigur”, dar ”acest vaccin dezvoltat aici (în Regatul Unit) este mai uşor de administrat decât al Pfizer, pentru că nu este necesar să fie păstrat la minus 70 de grade celsius”, a comentat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.