În total, 72 de arme de foc şi peste 3.000 de cartuşe au fost confiscate într-o percheziţie, săptămâna trecută, de la domiciliul lui Alain Delon, în vârstă de 88 de ani, grav bolnav, la Douchy-Montcorbon (Loiret), care ”nu beneficia de nicio autorizaţie care să-i permită să deţină vreo armă de foc”, anunţă marţi într-un comunicat procurorul Republicii din Montargis, Jean Cédric Gaux, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Percheziţia a avut loc joi, în urma semnalării judecătorului de tutelă, la 8 februarie, a faptului că mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon a constatat, în timpul unei vizite, că actorul deţinea o armă de foc, precizează procurorul.

Şaptezeci şi două de arme de foc, unele de ”categoria A” - din care fac parte unele arme de foc şi materiale de război - şi ”categoria B” - arme de tir sportiv şi în caz de risc profesional - şi peste 3.000 de cartuşe au fost confiscate, precizează procurorul, care confirmă şi precizează dezvăluiri ale cotidianului Le Parisien.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată ”s-a constatat exitenţa unui poligon de tragere pe proprietate” în timpul percheziţiei, precizează magistratul.

O anchetă cu privire la o depozitare ilegală de armament, achiziţie şi deţinere ilegală de arme de categoria A, B şi  C a fost deschisă, anunţă Jean Cédric Gaux.

De la sfârşitul lui ianuarie, actorul, slăbit, a fost plasat sub protecţie judiciară.

Justiţia a desemnat un mandatar judiciar însărcinat să-l asiste pe Alain Delon în monitorizarea sa medicală, aflată în centrul unui conflict între cei trei copii ai actorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.