Armata siriană a descoperit o groapă comună la Palmira, unde se află cel puţin 40 de cadavre, mulţi dintre ei femei şi copii, torturaţi înainte de a fi ucişi, relatează Russia Today.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mormântul a fost descoperit în cartierul Masakin al-Jahizia din oraşul recent eliberat, la numai 500 de metri de ruinele antice.

Iniţial, armata a reuşit să scoată 25 de cadavre din groapa comună. Printre cei ucişi de Statul Islamic se numără trei copii şi cinci femei. Ulterior au descoperit încă 15 cadavre, toate de femei şi copii.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Primele examinări au arătat că o parte dintre victime au fost decapitate, în timp ce altele au fost torturate.

Armata continuă excavările în zonă şi este posibil să fie găsite şi alte cadavre.

Între timp, geniştii verifică zona, după ce mii de mine şi dispozitive explozibile au fost ascunse în zonă de jihadişti, înainte de eliberarea oraşului.

“Cel puţin 3.000 de dispozitive explozibile au fost instalate în oraş”, a declarat un genist rus, care a precizat că Statul Islamic a creat aproape o reţea de bombe ascunse parţial sub pavaj care ar fi putut arunca în aer tot oraşul.

Trupele Statului Islamic au ţinut oraşul sub ocupaţie din mai 2015 până la sfârşitul săptâmânii trecute. Săptămâna trecută, armata siriană, a cărei ofensivă a fost puternic susţinută de aviaţia rusă, a anunţat că a eliberat şi a preluat controlul total în Palmira.

Palmira, unul dintre renumitele oraşe-vestigiu ale Antichităţii, se află în patrimoniul ONU, iar distrugerile provocate de jihadişti au fost calificate de unii experţi drept crime împotriva umanităţii.

De-a lungul perioadei de ocupaţie, presa şi comunitatea internaţională au anunţat, printre altele, demolarea unui templu vechi de 2.000 de ani şi a Arcului de Triumf roman, ambele capodopere ale arhitecurii antice. Amfiteatrul antic a fost folosit ca spaţiu pentru execuţii publice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.