Rusia vrea să preia controlul total asupa sudului Ucrainei şi regiunii Donbas, pentru a dispune de un pod terestru către Peninsula ucraineană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, anunţă vineri un oficial de rang înalt din cadrul armatei ruse, relatează AFP.
”De la începutul celei de a doua faze a operaţiunii speciale, o fază care a început în urmă cu două zile, unul dintre obiectivele armatei ruse este de a stabili un control total asupra Donbasului şi sudului Ucrainei”, anunţă generalul Rustam Minekaiev, adjunctul comandantului Forţelor Districtului Militar Central al Rusiei, citat de agenţiile ruse de presă.
”Acest lucru va permite asigurarea unui culoar către Crimeea şi să se exercite presiuni asupra infrastructurilor vitale ale economiei ucrainene şi porturilor la Marea Neagră, prin care se fac livrări de produse agricole şi metalurgice”, precizează el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Generalul Rustam Minekaiev a făcut aceste declaraţi la o reuniune cu întreprinderi din cadrul complexului militaro-industrial rus, la Ekaterinburg, în Ural.
Aceste declaraţii par să confirme faptul că Rusia vrea să cucerească şi Odesa - un mare port şi al treilea cel mai important ucrainean.
Potrivit lui Rustam Minekaiev, controlarea sudul Ucrainei urmează să permită Rusiei să le sară în ajutor separatiştilor proruşi din Transnistria, care deţin din 1992 controlul asupra acestui teritoriu din Republca Moldova situat la frontiera de vest a Ucrainei.
O garnizoană rusă se află în Transnistria.
”Controlul asupra sudului Ucrainei înseamnă, de asemenea, un culoar către Transnistria, unde observăm, de asemenea cazuri de opresiune a populaţiei rusofone”, anunţă generalul Minekaiev.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...