Forţele aeriene ale Arabiei Saudite au interceptat duminică şapte rachete lansate din Yemen, conform unui oficial al Ministerului Informaţiei. O persoană a murit şi alte două au fost rănite din cauza fragmentelor, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 Colonelul Turki Al Maliki a declarat că rachetele aveau drept ţinte patru zone: trei dintre ele se aflau în capitala Riyadh, una în Khamis Mushait, una în zona graniţei de sud în Nairan iar alte două rachete se îndreptau spre oraşul sudic Jizan.
 
Toate cele şapte rachete au fost interceptate şi distruse, conform unui comunicat de presă saudit.
 
În urma interceptării, mai multe fragmente ale rachetelor „au căzut în câteva cartiere rezidenţiale”, conform comunicatului, ceea ce a adus la moartea unui rezident egiptean şi la rănirea altor două persoane.
 
„Aceste acţiuni agresive reprezintă o încălcare flagrantă a Rezoluţiilor de Securitate 2216 şi 2231 ale ONU. Aceste acte ostile continuă să reprezinte o ameninţare directă la adresa Regatului Arabiei Saudite şi ameninţă atât securitatea regională cât şi internaţională”, se arată în comunicat. 
 
Arabia Saudită conduce o coaliţie împotriva rebelilor Houthi din Yemen susţinuţi de Iran, care au înlăturat guvernul recunoscut internaţional în 2015.
 
Între noiembrie şi decembrie anul trecut, forţele aeriene saudite au interceptat cel puţin două rachete care aveau drept ţintă Riyadh.
 
Totuşi, rebelii au continuat să atace puncte aflate în apropierea graniţei saudiţilor cu Yemen.
 
Pe 4 noiembrie 2017, rebelii Houthi au atacat un aeroport din Riyadh cu o rachetă balistică, conform Ministerului Apărării din Yemen, instituţie controlată de rebeli. Racheta a fost interceptată deasupra oraşului.
 
Pe 19 decembrie 2017, coaliţia condusă de saudiţi a declarat că a interceptat o nouă rachetă în sudul Riyadh, conform televiziunii de stat Al Ekhabariya. Racheta nu a cauzat pagube.

 

 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.