Aproximativ 1.12 milioane de persoane au manifestat joi în întreaga Franţă împotriva unui proiect de reformare a pensionării care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, anunţă ministerul francez de Interne, precizând că la Paris au manifestat 80.000 de oameni, după ce secretarul general al CGT a anunţat că peste două milioane de persoane au manifestat în această zi de mobilizare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Organizaţii sindicale i-au îndemnat pe francezi să protesteze faţă de un proiect de reformare a pensionării al Guvernului, care creşte vârsta de pensionare la 64 de ani până în 2030.

În afară de manifestaţii au avut loc greve - în transport, educaţie şi ale funcţionarilor publici.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

PESTE DOUĂ MILIOANE

La rândul său, Confédération Générale du Travail (CGT) a anunţat că peste două milioane de manifestanţi s-au mobilizat în toată Franţa joi.

Peste 200 de manifestaţii au avut loc laParis şi în regiuni, marea majoritate în calm, cu scopul de a determina Guvernul să-şi retragă proiectul de creşterea vârstei pensionării de la 62 la 64 de ani.

Datele prezentate de către autorităţi atestă o mobilizare foarte importantă - 36.000 de persoane au defilat la Toulouse, 26.000 la Marsilia, 25.000 la Nantes, 19.000 la Clermont-Ferrand, 15.000 la Montpellier şi 23.000 la Lyon.

Câteva ciocniri, tensiuni şi distrugeri au fost semnalate la Paris, Lyon şi Rennes.

Poliţiştii au intervenit din nou împotriva unor manifestanţi pe avenue Daumesnil, la Paris, între Piaţa Bastiliei şi Place de la Nation, unde s-a aruncat cu PET-uri şi s-a răspuns cu gaze lacrimogene. Poliţia încerca să separe capătul coloanei, acuzând ”elemente violente”, de restul manifestaţiei.

În timp ce grosul manifestaţiei abia trecera de Piaţa Basilia, o parte a coloanei sosea în Place de la Nation, punctul final al marşului organizat de către sindicate.

Forţe de ordine au intervenit joi seara pentru a scinda în două coloana, din cauza mărimii acesteia. O parte a manifestanţilor a urmat o rută secundară şi a ajuns mai repede la Place de la Nation. Poliţia se poziţiona pe străzile adiacentei pieţei.

Organizaţiile sindicale şi politice au reuşit astfel să-şi atingă obiectivul de un milion de participanţi la mobilizare.

”Să fim un milion care să ieşim în stradă” joi, îndemna, în weekend, în Le Journal Du Dimanche, secretarul general al Partidului Comunist (PC) Fabien Roussel.

La nivel naţional, rata mobilizării este comparabilă sau mai mare decât la 5 decembrie 2019, când a început contestarea precedentului proiect de reformare a pensionării, când poliţia număra 806.000 de manifestanţi în Franţa, iar CGT 1,5 milioane.

”Ne aflăm în mod clar într-o mobilizare puternică, dincolo de ceea ce credeam”, a subliniat numărul unu de la Confédération française démocratique du travail (CFDT), Laurent Berger.

Omologul său de la CGT Philippe Martinez a salutat o mobilizare ”reuşită”.

MOBILIZARE SIMILARĂ PROTESTELOR SOCIALE DIN 1995, 2003 ŞI 2010

Manifestaţiile de joi mobilizează la acelaşi nivel ca la precedentele reforme ale pensionării, în 2003 şi 1995.

”Planul Juppé”, care cuprindea o parte privind reformarea pensionării şi o parte cu privire la o reformare a securităţii sociale, a provocat o mişcare socială importantă.

La 12 decembrie 1995, peste un milion de persoane au participat la o manifestaţie, potrivit poliţiei, peste două milioane, potrivit sindicatelor.

În paralel cu acele manifestaţii au avut loc greve foarte importante.

Guvernul de atunci a sfârşit prin a-şi abandona reformarea regimurilor speciale ale pensiilor.

În mai 2003, peste două milioane de persoane au manifestat în Franşa, potrivit sindicatelor - 1,13 milioane de persoane potrivit poliţiei - împotriva unui proiect de lege al penionării al lui François Fillon, atunci ministru al Muncii.

La manifestaţiile din 2010 au luat parte peste un milion de oameni, potrivit autorităţilor.

Mai multe manifestaţii de amploare au avut loc în septembrie şi octombrie, în semn de protest faţă de reforma pensionării a lui Éric Woerth, ministrul Muncii în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy.

Acest tip de manifestaţii adună de fiecare dată peste un milion de participanţi, potrivit autorităţilor.

Cea mai importantă dintre ele a avut loc atunci la 12 octombrie, când au ieşit în stradă 3,5 milioane de manifestanţi potrivit sindicatelor şi 1,23 de milioane potrivit poliţiei.

Însă Guvernul de atunci nu a renunţat la reformă, iar legea a fost promulgată la sfârşitul lui 2010.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.