Mii de civili fugeau sâmbătă din calea morţii în Siria, unde războiul face ravagii pe două fronturi, la Afrin, o enclavă kurdă în nord-vest, şi în ultimul bastion rebel, Ghouta de Est, aflat la porţile Damascului, relatează AFP.
Regimul sirian al lui Bashar al-Assad, susţinut de aliatul său rus, îşi continuă fără încetare bombardamentele asupra zonelor insurgente din Ghouta de Est, pe care vrea să le recurească.
Cel puţin 30 de oameni au fost ucişi sâmbătă în raiduri aeriene în oraşul Zamalka, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Un corespondent AFP prezent în localitatea Arbin, în apropiere de Zamalka, a confirmat bombardamente intensive în împrejurimi.
În total, peste 1.394 de civili - inclusiv 271 de copii - au fost ucişi de la 18 februarie în ofensiva de o rară violenţă lansată de regim contra acestei zone rebele pe care o asediază din 2013.
Pentru a scăpa de penurii, bombe şi moarte, aproape 10.000 de persoane au fugit sâmbătă dimineaţa din enclavă, crescând numărul total al persoanelor forţate la exod la 40.000 de joi, potrivit SOHR.
Civilii nu au altă opţiune decât să fugă către zone aflate sub controlul regimului, în pofida temerilor de represalii, potrivit ONG-ului.
Un exod masiv al civililor este de asemenea în curs pe al front al războiului complex care devastează Siria de peste şapte ani.
De miercuri seara, peste 200.000 de civili au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din oraşul Afrin, în nord-vestul Siriei, din calea artileriei armatei turce, potrivit SOHR.
Ankara şi aliaţii săi rebeli sirieni încercuiasc acest oraş în cadrul unei ofensive lansate pe 20 februarie contra unei miliţii kurde - Unităţile pentru Protecţia Poporului (YPG) -, pe care o consideră ”teroristă”. YPG sunt un aliat al Washingtonului în lupta împotriva Statului Islamic (SI).
Războiul din Siria, care a izbucnit după reprimarea de către regim a unor demonstraţii ăn favoarea democraţiei, a devenit tot mai complex şi implică în prezent mai multe puteri străine.
Războiul s-a soldat cu peste 350.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.
Cu ajutorul Rusiei, puterea lui Bashar al-Assad a reuşit să recucerească 70% din enclava rebelă în Ghouta, potrivit SOHR.
BOCCELE
Televiziunea siriană de stat a filmat sâmbătă fluxul continuu de civili care sosşte în sectoare guvernamentale.
Femei bătrâne, îmbrăcate complet în negru, şi tinere mărşăluiau cu cuverturi în braţe pe un drum plin de praf, extenuate.
Civilii şi-au adunat puţinele bunuri ce le-au rămas după ani de bombardamente şi distrugere. Bărbaţii cară biccele pe umeri, un tată împinge o bicicletă pe stă un băieţel pe un sac voluminos.
Centre de prmire improvizate au fost pregătite în pripă la periferia Damascului, pentru a-i primi pe deplasaţi, în localitatea Adra, în nordul Ghoutei.
”Nu avem unde să dormim, nu avem pături, a fost distribuită una singură, femeile şi copiii stau pe jos”, deplânge Abu Khaled, în vârstă de 35 de ani, care a găsit refugiu într-o şcoală transformată în adăpost temporar.
În timp ce regimul îşi continuă avansarea pe teren, grupările rebele islamiste Jaïsh al-Islam, Faylaq al-Rahman şi Ahrar al-Sham, prezente în cele trei sectoare asediate în Ghouta, s-au declarat pregătite să angajeze ”negocieri directe” cu Rusia, sub egida ONU, pentru a obţine un armistiţiu.
”SITUAŢIE TERIFIANTĂ”
La Afrin, unde forţe proturce încercuiesc aproape complet oraşul, un singur culoar le permite locuitorilor să fugă, prin sud, către teritorii aflate sub controlul kurzilor sau regimului.
”Situaţia este terifiantă”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.
”Toată noaptea (de vineri spre sâmbătă) au avut loc confruntări violente la periferia de nord a oraşului Afrin, forţele turce şi susţinătorii lor sirieni încearcă să pătrundă în oraş”, a adăugat el.
Vineri seara, 16 civili, inclusiv două femei însărcinate, au fost ucise într-un raid aerian al Turciei, care a atins principalul spital din Afrin, potrivit SOHR.
Armata turcă a dezminţit aceste acuzaţii.
Raidul turc a provocat ”distrugeri importante” spitalului, cel mai mare din regiune, care este de-acum ”scos din serviciu”, potrivit directorului instituţiei, Jiwan Mohammad, citat de agenţia oficială siriană de presă Sana.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...