O aplicaţie de inteligenţă artificială (AI) chineză, DeepSeek, anunţă luni că era ţinta unui atac cibernetic de tip ”malware la scară mare” şi că limitează, astfel, în mod temporar înscrierea utilizatorilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Start-up-ul chinez cu acelaşi nume - înfiinţat în 2023 la Hangzhou, în estul Chinei - face în prezent concurenţă modelelor americane de AI generativă - care domină piaţa - ChatGPT (OpenAI) şi Gemini (Google).

El precizează că persoane care au deja un cont se pot connecta ca de obicei.

Serviciul său tocmai a detronat ChatGPT ca număr de descărcări în App Store - magazinul de aplicaţii mobile Apple -, după o săptămână de vâlvă media pe tema capacităţilor sale, considerate echivalente celor ale principalilor săi concurenţi americani, dar doar la o fracţiune din preţ.

Această ascensiune rapidă a antrenat o cădere pe Wall Street a giganţilor din Silicon Valley.

Valoarea acţiunii Nvidia - furnizorul de cipuri de vârf necesare conceperii modelelor AI generativă - a scăzut cu 16% către ora 17.45 GMT (19.45, ora României).

Întreprinderea a pierdut peste 500 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă.

Alphabet (Google), Microsoft şi Amazon - care au cheltuit sume colosale cu scopul de a domina acest sector în plină expansiune - înregistrează la rândul lor pierderi, trăgând în jos, odată cu ele, ăieţele financiare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.