Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a zguduit duminică zona centrală de coastă a Ecuadorului, pe care vicepreşedintele ţării l-a catalogat cel mai puternic seism din ultimele decenii, relatează AP, care prezintă cele mai importante cutremure de la 1900 şi până în prezent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

- 22 mai 1960: Un cutremur de magnitudinea 9,5 are loc în sudul Chile, urmat de un tsunami, soldate cu 1.716 de morţi.

- 28 martie 1964: Un cutremur cu magnitudinea de 9,2 are loc la Prince William Sound, în Alaska, soldat cu 131 de morţi, dintre care 128 de  victime ale unui tsunami.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

- 26 decembrie 2004: Un cutremur cu magnitudinea de 9,1 are loc în Indonezia şi declanşează un tsunami în Oceanul Indian. Aproximativ 230.000 de oameni sunt ucişi în mai multe ţări.

- 11 martie 2011: Un cutremur cu magnitudinea de 9,0 are loc în largul coastelor de nord-est ale Japoniei şi declanşează un tsunami, care omoară peste 18.000 de oameni.

- 4 noiembrie 1952: Un cutremur cu magnitudinea de 9,0 are loc în Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, provoacă pagube, dar nu şi victime, în pofida faptului că declanşează un tsunami care atinge 9,1 metri înălţime în Hawaii.

- 27 februarie 2010: Un cutremur cu magnitudinea de 8,8 zguduie Chile, provoacă un tsunami, şi omoară 524 de persoane.

- 31 ianuarie 1906: Un cutremur cu magnitudinea de 8,8 are loc în zona de coastă a Ecuadorului, provoacă un tsunami şi omoară cel puţin 500 de oameni.

- 4 februarie 1965: Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 zguduie Insulele Rat, în Alaska, şi provoacă un tsunami care atinge 11 metri înălţime.

- 28 martie 2005: Un cutremur cu magnitudinea de 8,6 are loc în nordul Insulei Sumatra, în Indonezia, şi omoară 1.300 de persoane.

- 16 aprilie 1950: Un cutremur cu magnitudinea de 8,6 are loc în Tibet şi ucide cel puţin 780 de oameni.

- 11 aprilie 2012: Un cutremur cu magnitudinea de 8,6 are loc în largul zonei de coastă din nordul Insulei Sumatra, în Indonezia, care declanşează alerte de tsunami în peste 20 de ţări.

- 9 martie 1957: Un cutremur cu magnitudinea de 8,6 zguduie Insulele Andreanof, în Alaska, şi declanşează un tsunami care atinge 16 metri înălţime.

- 12 septembrie 2007: Un cutremur cu magnitudinea de 8,5, în apropiere de Insula indoneziană Sumatra, provoacă cel puţin 25 de morţi.

- 1 februarie 1938: Un cutremur cu magnitudinea de 8,5, în Marea Banda, în largul coastelor Indoneziei, provoacă un tsunami.

- 3 februarie 1923: Un cutremur cu magnitudinea de 8,5 în Kamceatka, în Extremul Orient rus, provoacă un tsunami.

- 11 noiembrie 1922: Un cutremur cu magnitudinea de 8,5 are loc la frontiera dintre Chile şi Argentina şi declanşează un tsunami ce provoacă pagube pe coastele chiliene.

- 13 octombrie 1963: Un cutremur cu magnitudinea de 8,5 zguduie Insulele Kurile şi declanşează un tsunami.

- 16 septembrie 2015: Un cutremur cu magnitudinea de 8,3, la Illapel, în Chile, se soldează cu 14 morţi.

- 12 decembrie 1979: Un cutremur cu magnitudinea de 8,2 are loc în apropiere de oraşul-port ecuadorian Tumaco. Seismul declanşează un tsunami.

SEISME MAJORE RECENTE:

- 25 aprilie 2015: Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 are loc în Nepal şi omoară peste 8.000 de oameni.

- 2 martie 2016: Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 are loc în Oceanul Indian, la maproximativ 800 de kilometri sud-vest de Insula indoneziană Sumatra. Alerte de tsunami sunt emise rapid pentru Indonezia şi Australia.

- 16 aprilie 2016: Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 are loc în zona centrală de coastă a Ecuadorului, lângă localitatea Muisne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.