Angela Merkel a fost votată cancelar al Germaniei pentru a patra oară consecutiv, la aproape şase luni de la alegerile parlamentare, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Merkel a câştigat 364 de voturi dintre cele 709 disponibile în prima rundă de voturi în Parlament, cu 11 mai mult decât este necesar pentru o majoritate absolută, dar cu 35 de voturi mai puţin decât dacă ar fi fost votată de toţi membrii Partidului Social Democrat (SPD) aflat în coaliţie cu Uniunea Creştin Democrată. Coaliţia formată din Uniunea Creştin Democrată a lui Merkel şi SPD a adunat 399 de voturi.

"Un vot clar şi un început fără probleme”, a spus pe Twitter Annegret Kramp-Karrenbauer, noul secretar general al Uniunii Creştin Democrate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La ceremonia unde Merkel a primit aplauze furtunoase din partea publicului şi buchete de flori de la politicieni din toate grupările politice a fost prezentă şi mama acesteia, în vârstă de 89 de ani, Herlind Kasner, care a stat lângă soţul lui Merkel, Joachim Sauer şi lângă consilierul ei, Beate Baumann.

După vot, cancelarul ar urma să meargă la Scholss Bellevue pentru a primi o scrisoare de învestitură din partea preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, după care să se întoarcă la Bundestag pentru a depune jurământul.

Noii miniştri ai Guvernului vor fi învestiţi înainte ca noul cabinet să aibă prima întrunire, miercuri după-amiază. După mai multe luni de amânare, Guvernul german este aşteptat să înceapă activitatea imediat.

Merkel a declarat luni că noul guvern se va concentra pe integrarea refugiaţilor, dar şi pe creşterea puterilor statului pentru a extrăda persoanele care nu au drept de rezidenţă în Germania. Ea a subliniat, de asemenea, necesitatea securizării graniţelor Germaniei şi dezvoltarea unor politici care vor diminua cauzele imigraţiei.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.