Autorităţile nepaleze au suspendat trei controlori de trafic aerian şi au deschis o anchetă, după ce două avioane care urmau să aterizeze pe aeroportul internaţional din Kathmandu aproape s-au ciocnit, informează AFP.
Incidentul a avut loc vineri. Un avion Air India, care aştepta la o altitudine de 5800 de metri să primească permisiunea de a ateriza, a coborât brusc şi a fost pe punctul de a se ciocni de o aeronavă a Nepal Airlines, care zbura la 4572 m altitudine.
“Trei controlori de trafic aerian care erau de serviciu în acel moment au fost suspendaţi până la noi ordine”, a declaraat Jagannath Niroula, purtător de cuvânt al Autorităţii Aviaţiei Civile din Nepal.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
S-a constituit o comisie de anchetă şi s-a trimis o scrisoare la autorităţile indiene, pentru a se ancheta o posibilă greşeală a pilotului Air India.
Întreţinerea defectuoasă a echipamentelor şi aplicarea laxă a regulilor de siguranţă afectează sectorul transportului aerian din Nepal, în ciuda recomandărilor internaţionale. Uniunea Europeană a interzis toţi transportatorii nepalezi în spaţiul său aerian, din motive de securitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.