Mii de oameni au încălcat o interdicţie cu privire la adunări în pandemie şi s-au strâns într-o piaţă din Amsterdam pentru a protesta faţă de restricţiile decise de guvern în contextul pandemiei, relatează AP.
Municipalitatea din Amsterdam hotărâse ca manifestaţia de duminică să fie interzisă, precizând că poliţiştii au indicii că unii protestatari ar urma să vină “pregătiţi pentru violenţe”.
Totuşi, mii de oameni au ajuns duminică în piaţă, unii dintre ei afişând un banner cu mesajul “mai puţină represiune, mai multă grijă” în apropierea Muzeului Van Gogh.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
#Update: Around 4-5 thousand of protestors already gathered at the #Museumplein in #Amsterdam, and more are going, as first protest of the year breaks out in the #Netherlands. #COVID19 #coronavirus pic.twitter.com/5KypupBKV1
— Sotiri Dimpinoudis (@Sotiridi1) January 2, 2022
Un grup de persoane în salopete albe şi cu măşti albe a afişat mai multe mesaje, pe unul dintre bannere scriind “Nu este vorba de virus, este vorba de control” pe o parte şi “Libertate” pe cealaltă.
Numeroşi poliţişti sunt prezenţi în zonă pentru a ţine situaţia sub control. În social media au apărut câteva imagini cu forţele de ordine care agresează câţiva protestatari şi ci câteva ciocniri între cele două părţi.
#Amsterdam. Protest against covid restrictions. It's all for your health #COVID19 #Covid_19 #VaccinePassport #healthpass #Demonstrations #protests #museumplein pic.twitter.com/FCU6JRld0B
— Aleksander Onishchuk (@Brave_spirit81) January 2, 2022
#Holland #Amsterdam protests over #Covid #restrictions and clashes with the police pic.twitter.com/ooE5nzx8Ie
— Donato Yaakov Secchi (@doyaksec) January 2, 2022
Primăria din Amsterdam a declarat zona una “de înalt risc”.
În urmă cu două săptămâni, premierul Mark Rutte anunţa că Olanda intră într-o carantină strictă pentru a încerca să ţină sub control varianta extrem de contagioasă a coronavirusului Omicron. Măsurile, inclusiv închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, a restaurantelor, coaforurilor şi sălilor de sport sunt în vigoare până la 14 ianuarie. Toate şcolile sunt închise până la 9 ianuarie. Alte măsuri includ o recomandare ca gospodăriile să primească nu mai mult de doi vizitatori şi ca adunările în spaţiu liber să fie, de asemenea, limitate la maximum două persoane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.