Americanul Robert Levinson, un agent FBI în retragere dat dispărut în circumstanţe misterioase în 2007 în Iran, a ”murit în timp ce era deţinut” de către autorităţile iraniene, a anunţat familia sa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump nu a confirmat în mod oficial acest deces, însă a sugerat că este probabil.

”Ei nu ne-au spus că el a murit, însă mulţi oameni cred că aşa e”, a spus locatarul Casei Albe, care s-a declarat ”întristat”.

Trump a recunoscut că informaţiile ”nu erau încurajatoare”. ”Era bolnav de ani de zile”, a subliniat el, vorbind despre american la trecut şi recunoscând că a eşuat să-l aducă înapoi în Statele Unite.

”Noi am primit recent de la oficiali americani informaţii care i-au condus, la fel ca pe noi, la concluzia că minunatul nostru soţ şi tată a murit în timp ce era deţinut de către autorităţile iraniene”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, familia.

Fără să fie în măsură să spună cauzele şi nicii data decesului celui care a fost prezentat adesea drept cel mai vechi ostatic din istoria americană, familia a estimat că acesta a avut loc înaintea epidemiei de covid-19.

”Nu-l vom uita niciodată pe Bob şi vom susţine tot ceea ce se va întreprinde în vederea aducerii în faţa justiţiei a celor care se fac vinovaţi de această crimă îngrozitoare”, a reacţionat, într-un comunicat, Asociaţia Agenţilor FBI, care a transmis ”sincere condoleanţe” familiei.

Decesul lui Robert Levinson - în cazul în care va fi confirmat în mod oficial - riscă să tensioneze şi mai mult relaţiile deja extrem de tesnionate dintre Statele Unite şi Republica islamică.

Senatorul republican Marco Rubio a îndemnat administraţia Trump ”să considere regimul nefast” de la Teheran ”vinovat”. Colegul său democrat Bob Menendez a catalogat autorităţile iraniene drept ”deplin responsabile de dispariţia şi moartea lui Bob Levinson".

MISIUNE CIA?

Săptămâna trecută, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a cerut Teheranului ”să elibereze imediat” toţi cetăţenii americani, din cauza ameninţării noului coronavirus în închisori.

”Cerem de asemenea regimului să-şi onoreze angajamentul de a acţiona împreună cu Statele Unite în vederea unei întoarceri acasă a lui Robert Levinson", insista el.

Administraţia lui Donald Trump, care a făcut o prioritate din eliberarea cetăţenilor americani ”ostatici” sau ”deţinuţi pe nedrept” în străinătate, şi-a afişat în mai multe rânduri hotărârea de a-l ”localiza” pe Bob Levinson, pentru ca acesta ”să se poată întoarce acasă”.

La începutul lui 2016, administraţia precedentă a lui Barack Obama afirma că crede că Robert Levinson nu se mai afla în Iran.

O recompensă în valoare de cinci milioane de dolari a fost anunţată în schimbul oricărei informaţii care ar fi putut conduce la localizarea şi aducerea sa în Statele unite.

”Ne este imposibil să ne descriem durerea”, afirmă familia sa, care a tras în mai multe rânduri alarma cu privire la diabetul şi hipertensiunea de care suferea acest tată al unui număr de şapte copii, care ar fi împlinit 72 de ani luna aceasta.

”Fără actele crude şi fără inimă ale regimului iranian, Robert Levinson ar fi în viaţă şi acasă împreună cu noi, în prezent”, a apreciat ea, subliniind că a ”aşteptat răspunsuri timp de 13 ani”, fără niciun contact.

Familia a acuzat de asemenea autorităţile iraniene de faptul că ”au minţit lumea în tot acest timp”, dând asigurări că nu ştiu ce s-a întâmplat cu acest fost agent FBI.

Oficiali iranieni au afirmat în mai multe rânduri că el a părăsit ţara şi că că nu dispun de vreo informaţie cu privire la acest subiect.

O imagine cu acest bărbat, care poartă barbă, înlănţuit şi purtând o ţinută de deţinut portocalie a fost făcută publică la începutul lui 2013 şi părea să dateze de doi ani, fără să ştie în ce circumstanţe sau unde a fost făcută.

”Ei au răpit un cetăţean străin şi l-au privat de drepturile sale fundamentale, au sângele lui pe mâini”, a acuzat familia, atacându-i totodată pe ”cei care, în interiorul Guvernului american, l-au abandonat atâţia ani”.

Ea i-a mulţumit, însă, preşedintelui Trump, pentru eforturile sale.

Washingtonul a afirmat mereu că Bob Levinson nu acţiona din partea Guvernului american în momentul dispariţiei sale, în martie 2007,pe Insula Kish, la Golful Persic.

El era la acea vreme în retragere din FBI de aprximativ zece ani.

Însă, potrivit cotidianului The Washington Post, ellucra pentru CIA şi urma să se întâlnească cu un informator pe tema programului nuclear american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.