Birourile din New York ale CNN au fost evacuate joi noaptea după o ameninţare cu bombă primită telefonic, însă duşă ceverificările poliţiei au confirmat că nu există niciun risc, situaţia a revenit la normal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„NYPD ne-a confirmat că totul este în regulă iar angajaţii au putut să se întoarcă în clădire”, a declarat preşedintele CNN Worldwide, Jeff Zucker, într-o comunicare internă. „Clădirea este în siguranţă şi sigură pentru ca toată lumea să se poată întoarce dimineaţă”, a adăugat el.

„Apreciem acţiunile prompte ale autorităţilor locale şi răbdarea şi profesionalismul tuturor angajaţilor care au fost afectaţi”, a precizat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Departamentul de Poliţie din New York a informat că ameninţarea a fost una falsă. Incidentul a avut loc joi spre vineri noapte când o persoană a informat telefonic că sunt cinci dispozitive explozive în clădire, conform unei surse din poliţie.

Mai multe alarme de incendiu au fost declanşate în clădire, acest lucru determinând evacuarea tuturor persoanelor aflate în interior.

Emisiunea „CNN Tonight”, a lui Don Lemon, care se afla într-o pauză publicitară, a fost anulată. Timp de aproximativ o jumătate de oră, pe CNN au rulat programe înregistrate pentru ca apoi să înceapă o transmisiune în direct de pe stradă în timp ce poliţia investiga.

„Ni s-a transmis să evacuăm clădirea şi să o facem cât de repede posibil. Am luat ce am putut şi am ieşit din clădire iar acum stăm afară”, a afirmat Lemon.

Mai multe vehicule ale poliţiei şi pompierilor au blocat tot traficul auto şi pietonal în zonă. Un echipaj de dezamorsare a bombelor a aşteptat în faţa clădirii în timp ce poliţiştii cercetau clădirea.

Birourile CNN au fost evacuate şi în octombrie după ce a fost descoperit un pachet cu un dispozitiv exploziv, adresat fostului director CIA, John Brennan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.