Ambasadorul Rusiei în Australia, Grigory Logvinov, a negat categoric că guvernul rus a trimis spioni în ambasada rusă din Australia, cu şase zile înainte înainte ca doi diplomaţi ruşi să fie expulzaţi la ordinele prim-ministrului, scrie The Guardian.
Ministrul afacerilor externe din Australia, Julie Bishop, s-a întâlnit cu Logvinov miercuri pentru a critica Rusia în cazul otrăvirii fostului spion rus pe teritoriul Marii Britanii.
Ea i-a explicat că Australia a expulzat „doi diplomaţi despre care credem că sunt spioni nedeclaraţi” pentru că Australia „este revoltată că o neurotoxină a fost folosită în orice circumstanţe”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bishop a cerut o „explicaţie credibilă” despre cum a putut o neurotoxină dezvoltată de Rusia să fie folosită astfel.
Logvinov a fost de acord că a fost „un incident foarte serios” şi a adăugat că Rusia doreşte „o investigaţie potrivită” sub incidenţa convenţiei pentru armele chimice.
Mai devreme, în cadrul unei conferinţe de presă în care a făcut referire la pierderile de vieţi ruseşti în cele două războaie mondiale şi la disputele cu NATO, Logvinov a declarat că este ridicolă sugestia că ar exista spioni ruşi care operează în Australia.
Vorbind la ambasada Rusiei de la Canberra, el a precizat că dacă ar fi de acord că diplomaţii ruşi expulzaţi sunt spioni, ar însemna că recunoaşte „că toate celelalte ambasade ale Rusiei sunt jumătate compuse din spioni”.
„Ambasadele au diplomaţi. Unele ambasade, cum ar fi cea de aici, sunt mici. Este o mărime normală de fapt. Avem ambasade mai mari, cum ar fi cea din în SUA care obişnuia să fie mai mare, dar este mai mică acum”, a adăugat Logvinov, făcând referire la expulzarea de către SUA a 60 de diplomaţi ruşi despre care Washington a spus că sunt spioni.
Logvinov a refuzat să vorbească despre părerea preşedintelui rus Vladimir Putin privind decizia guvernului australian de a expulza diplomaţii ruşi.
Totuşi, ambasadorul a condamnat Australia pentru că participă într-o „campanie foarte bine orchestrată” de a discredita Rusia, specificând că acţiunea coordonată a peste 20 de ţări de a expulza peste 150 de oficiali ruşi a fost bazată pe puţinele dovezi oferite de Marea Britanie şi serveşte interesele americanilor.
„Considerăm toate aceste campanii anti-Rusia ca fiind foarte nepoliticoase, foarte primitive şi provocări incompetente. Este destul de clar, campania despre aşa-zisul amestec în politicile interne ale SUA nu a dus nicăieri. Este la latitudinea Occidentului dacă vor să se oprească şi să înţeleagă că acţiunile împotriva Rusiei nu au niciun viitor”, a adăugat el.
Malcolm Turnbull, premierul Australiei, a declarat în această săptămână că folosirea neurotoxinei pentru a încerca asasinarea unui fost spion demonstrează un tipar al „agresiunii” din partea guvernului rus care trebuie oprit.
„Reflectă un tipar de inconştienţă şi agresiune din partea guvernului rus, inclusiv anexarea Crimeei, invadarea estului Ucrainei, doborârea avionului MH17, atacurile cibernetice şi eforturile de a manipula ţările vestice. Există informaţii credibile că Rusia a încercat să submineze credibilitatea referendumului pentru Brexit, alegerile prezidenţiale de anul trecut din Franţa, referendumul pentru independenţă din Catalonia iar acum în SUA, una dintre cele mai vechi şi formidabile democraţii din lume, există o dezbatere privind rolul Rusiei în alegerile prezidenţiale”, a declarat Turnbull.
Logvinov a contestat aceste acuzaţii miercuri şi a pus la îndoială versiunile Regatului Unit şi ale SUA privind aceste evenimente. El a declarat că autorităţile britanice au refuzat să facă publice probe din cazul otrăvirii lui Skripal.
„Acum, în ceea ce priveşte cazul Skripal, cine l-a văzut pe acest Skripal după presupusa otrăvire? Cine a văzut rapoarte medicale care arată presupusa neurotoxină?”, a întrebat Logvinov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.