Cursul aluminiului, nichelului şi cuprului au crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei, relatează AFP.
Aluminiul a atins luni pe LME 2.728 de dolari tona, iar cuprul 9.640,50 de dolari - recorduri din 2022.
Nichelul s-a scumpit la cel mai mare preţ din noiembrie, de 19.355 de dolari tona.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cuprul este puternic folosit în industrie, în confecţionarea de circuite electromice.
Aluminiul este utilizat în industria auto, iar nichelul este esenţial în fabricarea oţelului inoxidabil şi a bateriilor vehiculelor electrice.
Această scumpire intervine după ce Washingtonul a anunţat vineri interzicerea importurilor în Statele Unite a aluminiului, cuprului şi nichelului de origine rusă, în cadrul unor sancţiuni suplimentare impuse împreună cu Regatul Unit, care au ca scop să reducă veniturle Moscovei.
”Bursele metalelor, ca London Metal Exchange (LME) şi Chicago Mercantile Exchange (CME), nu vor avea dreptul să accepte aluminiu, cupru şi nichel produse de Rusia. Bursele metalelor joacă un rol central în facilitarea comerţului metalelor industriale în întreaga lume”, sublinia vineri Trezoreria americană.
EXPORTURI RUSE DE 15 MILIARDE DE DOLARI ÎN 2023 DE LA 25 DE MILIARDE ÎN 2022
Metalele sunt principalul produs de export al Rusiei, după energie, în pofida faptului că valoarea acestora a scăzut după invazia rusă a Ucrainei, anunţat vineri, într-un comunicat separat, Guvernul britanic.
Aceste exporturi reprezentau 25 de miliarde de dolari în 2022, după care au scăzut la 15 miliarde în 2023, ”din cauza eforturilor G7 şi aliaţilor săi de a restrnge piaţa”, preciza Londra.
Sancţiunile ”reflectă intenţia Guvernului britanic de a restrânge avantajele financiare pe care Guvernul rus le obţine de pe urma metalelor produse în Rusia şi pe care le comercializează în întreaga lume”, scria sâmbătă într-o notă Bursa metalelor de la Londra.
LME preciza că ”ţine cont de toate sancţiunile” în operaţiunile sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.