Kamala Harris insistă, pentru a obţine o victorie în alegerile prezidenţiale, asupra apărării sale a dreptului la avort, iar Donald Trump asupra respingerii imigraţiei, într-un duel ideologic împins la paroxism în Arizona, unde fiecare dintre aceste subiecte fierbinţi face obiectul unui referendum, relatează AFP.
Fiecare vot va conta în acest stat-cheie din sud-vest, în care miliardarul a fost înfrânt cu mai puţin de 10.500 de voturi în 2020 de către Joe Biden.
Sute de voluntari cu tricou portocaliu străbat străzile din Tucson, pentru a-i convinge pe alegători să aprobe o măsură care să înscrie dreptul la avort în Consituţia locală şi, cu aceeaşi ocazie, să voteze cu vicepreşedinta democrată în exerciţiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Donald Trump şi republicanii au creat o criză de sănătate publică în această ţară”, denunţă o tânără activistă, Grace Ireland, în vârstă de 26 de ani. ”Democraţii şi Kamala Harris încearcă să ne facă să avansăm, să protejeze sănătatea femeilor”.
După ce Curtea Supremă a anulat garanţia federală a dreptului la avort, în 2022, această infirrmieră a lucrat în mai multe state în care avortul este interzis sau restrâns - cu consecinţe dramatice în timpul sarcinilor neviabile sau periculoase, în care medicii refuză să intervină.
”Femei se trezesc în stare de septicemie şi mor pentru că nu pot primi îngrijiri de care au nevoie”, declară ea AFP.
”OMOR”
În operaţiune sale de purtătoare de cuvânt, Grace Ireland ţinteşte mai ales tinerii, mai puţin susceptibili să voteze, insistând asupra responsabilităţii fostului preşedinte republican, care i-a numit pe judecătorii conservatori la Curtea Supremă care au permis această răsturnare.
Însă, la Tucson, metropola statului Marelui Canion, tinerii sunt departe de a fi unanimi.
”Cred cu adevărat că avortul este un omor”, declară Pedro Lopez în campusul universităţii.
Acest student latino-american consederă că ”există cazuri de incest şi viol” care merită execepţii, ”dar sunt foarte rare”.
În vârstă de 20 de ani, el este îngrijorat de un aflux record de imigranţi înregistraţi în tmpul administraţiei Biden-Harris la frontiera cu Mexicul, care se află la o oră distanţă cu maşina.
”Persoanele care intră ilegal (...) ar trebui să fie trimise înapoi de unde vin”, consideră el. ”Bunicii mei au emigrat din Mexic către Statele Unite şi au făcut-o corect”.
Tânărul nu va vota doar cu Donald Trump, ci şi în favoarea unui referendum local care propune autorizarea Poliţiei din Arizona să aresteze migranţii ”ilegali” - o competenţă rezervată Poliţiei Frontierei, afşată în subiordinea Guvernului federal.
”Cunosc oamni care muncesc în Poliţia Frontierelor, iar ei sunt cu adevărat contrariaţi, pentru că administraţia actuală i-a legat la mâini”, spune el., ”Ei nu-şi pot face treaba”, consideră el.
INFLUENŢĂ COMPLEXĂ
Cele două referendumuri reprezintă o oportunitate ca fiecare tabără să atragă cât mai mulţi alegători la urne.
Însă influenţa lor asupra cursei la fotoliul de la Casa Albă este mult mai complexă decât lasă să se întrevadă Grace Ireland şi Pedro Lopez.
Sondajele îi creditează în continuare cot la cot pe Donald Trump şi Kamala Harris - în Arizona -, cu un uşor avantaj al republicanului.
În schimb, cele două referendumuri beneficiază de o susţinere clară, care pare să garanteze aprobarea amândurora.
Acest lucru arată că apărarea avortului ”nu-i ajută pe democraţi pe cât sperau ei”, declară AFP o profesoară de bioetică la Universitatea de stat din Arizona (ASU).
Numeroase femei republicane vor vota în favoarea garantării locale a dreptului la avort, rămând totodată loiale lui Donald Trump, în opinia sa, pentru că identitatea conservatoare este structurată de opoziţia faţă de ”amestecul guvernamental”.
Dezbaterea cu privire la avort ”se rezumă adesea la o opoziţie între democraţi şi republicani, Însă, în cadrul Partidului Republican există un evantai larg de opinii despre avort”, aminteşte ea.
La fel, susţinerea în referendumul privind imigraţia îi ”transcende pe republicanii pro-Trump şi se extinde la alegători moderaţi şi chiar la unii democraţi”, dă asigurări un ales conservator local, John Kavanagh.
Acest republican, în vârstă de 74 de ani, pariază că această cerere de fermitate va fi în favoarea lui Donald Trump.
El ironizează închiderea aproape totală a frontierei, în ultimele luni, de către Joe Biden, pe care Kamala Harris a promis să o continue.
Vicepreşedinta ”fuge de politica sa de deschidere a frontierei mai repede decât un imigrant clandestin care fuge de poliţie”, ironizează el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...