Supus unei presiuni internaţionale tot mai mari pentru a-şi justifica realegerea contestată, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ameninţat miercuri că îi va întemniţa pe cei doi lideri ai opoziţiei, promiţând că opozanţii săi "nu vor ajunge niciodată la putere", potrivit AFP.
"M. Gonzalez Urrutia, arătaţi-vă faţa, ieşiţi din ascunzătoare, nu fiţi laşă, doamnă Machado (...) aveţi sânge pe mâini", a declarat Nicolas Maduro în cadrul unei conferinţe de presă cu corespondenţi străini la palatul prezidenţial Miraflores.
"Ei nu vor ajunge niciodată la putere. (...) Aceşti oameni trebuie să fie după gratii şi trebuie să se facă dreptate", a ameninţat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Aceasta a fost prima conferinţă de presă organizată cu presa internaţională după aproape doi ani, în cursul căreia Maduro a fluturat Biblia, a afirmat că are "sprijinul lui Dumnezeu" şi s-a descris drept "David împotriva lui Goliat", într-un discurs plin de sfidare faţă de "imperialismul" american, ţările occidentale şi Uniunea Europeană.
Moştenitor al liderului socialist şi bolivarian Hugo Chavez, Maduro, 61 de ani, aflat la putere din 2013, a fost proclamat reales pentru un al treilea mandat până în 2031, după alegerile de duminică, pe care le-a câştigat cu 51,2% din voturi faţă de 44,2% pentru adversarul său Edmundo Gonzalez Urrutia, potrivit rezultatelor oficiale.
Lidera opoziţiei, Maria Corina Machado, care a fost declarată neeligibilă, a fost înlocuită la scurt timp de Gonzalez Urrutia. Ambii se află în fruntea mişcării de contestare a alegerilor, în timp ce opoziţia denunţă "fraude masive" pe străzi.
Aceştia susţin că au dovezi ale victoriei candidatului lor şi au cerut Consiliului Naţional Electoral (CNE) să publice detaliile votului, solicitând totodată renumărarea buletinelor de vot într-un mod transparent.
Începând de luni, cel puţin 11 civili au fost ucişi în timpul protestelor, potrivit ONG-urilor. Autorităţile au raportat un al 12-lea deces, un soldat împuşcat mortal. Potrivit procuraturii, 77 de funcţionari publici au fost răniţi şi peste 1.000 de persoane au fost arestate. Lidera opoziţiei, Machado, a vorbit miercuri despre un nou bilanţ de "16 asasinate" şi "11 dispariţii forţate".
"Atenţionez lumea asupra escaladării crude şi represive a regimului", a denunţat ea pe X, criticând "crimele" lui Maduro şi "răspunsul criminal la poporul venezuelean care a ieşit în stradă".
Miercuri, într-o declaraţie comună, mai multe ONG-uri, inclusiv Amnesty International, au denunţat "utilizarea disproporţionată a forţei de către forţele de securitate venezuelene" şi au cerut autorităţilor "să respecte şi să garanteze libertatea de exprimare şi de întrunire paşnică".
Miercuri, sute de susţinători ai lui Maduro au ieşit în stradă pentru a se manifesta în faţa palatului prezidenţial din Caracas.
Mai devreme în cursul zilei, în timpul unei vizite la Curtea Supremă împreună cu soţia sa, Nicolas Maduro a declarat că este "gata să publice 100%" din documentele care justifică realegerea sa.
La unison cu majoritatea ţărilor occidentale, Statele Unite au cerut ca "autorităţile electorale venezuelene" să publice "rezultatele complete şi detaliate ale acestor alegeri".
G7 a făcut apel la Caracas să "publice rezultatele detaliate ale alegerilor în deplină transparenţă", în timp ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a cerut "încetarea represiunii şi a retoricii violente" împotriva opoziţiei.
Venezuela, mult timp una dintre cele mai bogate naţiuni din America Latină, este prinsă într-o criză fără precedent: producţia de petrol s-a prăbuşit, PIB-ul a scăzut cu 80% în zece ani, sărăcia şi sistemele de sănătate şi educaţie sunt în ruină. Mai mult de şapte milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.