Social-democraţii islandezi au preluat conducerea, duminică dimineaţă, în rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare anticipate convocate după ruperea, în octombrie, a alianţei de stânga-dreapta aflată la putere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Confruntate cu o inflaţie persistentă şi rate ridicate ale dobânzii, puterea de cumpărare, locuinţele şi asistenţa medicală au fost principalele preocupări ale celor 268 000 de alegători, conform sondajelor.

Pe baza a mai mult de o treime din voturile numărate, Alianţa Social-Democrată, condusă de Kristrun Frostadottir, s-a clasat pe primul loc cu 21,2% din voturi, potrivit radiodifuzorului RUV.

Dacă această tendinţă se menţine, partidul îşi va mai mult decât dubla scorul obţinut în alegerile din 2021, când s-a apropiat doar de 10%.

„Vor exista schimbări în guvernarea ţării. Acest lucru este clar”, a reacţionat Frostadottir, subliniind totuşi că mai este timp pentru numărarea voturilor.

Partidul conservator al premierului Bjarni Benediktsson, Partidul Independenţei, se află în prezent în urma social-democraţilor, cu 19,9 % din voturi, înaintea Partidului Liberal Reformator, cu 16 %.

Previziunile meteorologice care anunţă căderi abundente de zăpadă şi vânt puternic au generat temeri că livrarea buletinelor pentru numărătoare va fi întârziată de condiţiile dificile de trafic.

La jumătatea lunii octombrie, prim-ministrul a anunţat demisia guvernului format din partidul său, mişcarea Stânga-Verde şi Partidul Progresului de centru-dreapta, ca urmare a diviziunilor din cadrul coaliţiei cu privire la o gamă largă de probleme, de la politica externă la solicitanţii de azil şi politica energetică.

Intervievat de AFP în ajunul alegerilor la Reykjavik, Grimar Jonsson, un producător de film în vârstă de 48 de ani, a declarat că simte „nevoia unei schimbări” şi dorinţa de a „scăpa de partidele politice de modă veche”.

Conform rezultatelor parţiale, mişcarea Stânga-Verde este pe cale să piardă toate locurile, reuşind să obţină doar 2,4% din voturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.