Cele două partide de centru-dreapta, Fianna Fail şi Fine Gael, sunt pe cale să rămână la putere în Irlanda în urma alegerilor legislative, dar urmează negocieri lungi pentru formarea unui nou guvern, relatează AFP.
Din cele 153 de locuri deja atribuite din totalul de 174 ale camerei inferioare a parlamentului, Fianna Fail al vicepremierului Michael Martin a obţinut 40, iar Fine Gael al premierului Simon Harris 33.
Partidul naţionalist de stânga Sinn Fein, condus de Mary Lou McDonald, care era creditat vineri cu un mic avans într-un sondaj la ieşirea de la urne, s-a clasat în acest stadiu pe locul al doilea, cu 34 de locuri.
Prezenţa la vot a fost scăzută din punct de vedere istoric, de 59,7 %, cea mai scăzută cel puţin din 1923, potrivit presei locale.
Deşi rezultatele finale nu sunt aşteptate pentru următoarele câteva zile din cauza sistemului de vot complex, cele două partide de centru vor forma probabil un nou guvern de coaliţie.
Pentru a forma o majoritate, un partid sau o coaliţie trebuie să obţină cel puţin 88 de locuri.
Viitorul guvern va trebui să facă faţă provocărilor cu care se confruntă Irlanda şi cei 5,4 milioane de locuitori ai săi. În ciuda economiei sale prospere, bazată pe o fiscalitate favorabilă care atrage investiţii străine, ţara se confruntă cu o criză a locuinţelor şi a costului vieţii. Imigraţia a fost, de asemenea, o problemă majoră în timpul campaniei.
Înainte de scrutin, Fianna Fail şi Fine Gael au respins orice alianţă cu Sinn Fein, fosta aripă politică a armatei paramilitare irlandeze republicane (IRA), care a luptat împotriva britanicilor în timpul deceniilor de probleme din Irlanda de Nord.
În alegerile anterioare din 2020, Sinn Fein a obţinut cele mai multe voturi, dar nu a reuşit să formeze o coaliţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.