Donald Trump şi Joe Biden au fost angajaţi într-un duel extrem de strâns, care se prelungeşte, fără ca un învingător să fie desemnat dintre cei doi candidaţi cu viziuni opuse ale Americii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În contextul în care domnea o anumită confuzie cu privire la rezultate în mai multe state-cheie, candidatul democrat urma să ia cuvântul în mod public la Wilmington, în Delaware, a anunţat echipa sa de campanie.

În state afectate de crizele sanitară, economică şi socială - de o amploare istorică -, americanii se pregăteau de o noapte lungă, chiar de zile de aşteptare, în urma unei campanii deosebit de agresive.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Valul democrat sperat de către unii din tabăra lui Biden, care visau la victorii istorice în North Carolina, Georgia sau Texas nu s-au concretizat.

Preşedintele republican pare să fie pe cale să dezmintă aceste sondaje, cu un avans clar în Florida, unde a obţinut o victorie în 2016. El a obţinut de asemenea o victorie în Ohio.

El speră acum să dejoace prognosticurile care îl dădeau pe Joe Biden favorit în cursa la fotoliul de la Casa Albă.

BIDEN MIZEAZĂ PE NORD

”E pe cale să vină”, a reacţionat pe Twiter un oficial din echipa sa de campanie Jason Miller.

”Vom câştiga”, i-a răspuns adjunctul directorului de campanie al lui Joe Biden, ca pentru a confirma că războiul nervilor este în toi.

Democratul părea bine plasat să obţină o victorie în Arizona, un fost bastion conservator, care ar deveni astfel primul stat din aceste alegeri care-şi schimbă tabăra faţă de 2016.

Drumul fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama către Casa Albă trece prin Nordul industrial, din cauza unei lipse de progres în Sud.

Obiectivul afişat este recucerirea a trei state smulse de Trump în 2016 - Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania.

Însă, în aceste state, numărarea voturilor ar putea continua miercuri - eventual mai multe zile -, din cauza nivelului-record al votului prin corespondenţă.

”Dacă Trump câştigă Florida, North Carolina şi Ohio”, iar Biden Arizona, Biden este favorit cu 85% în modelul nostru. Dar sunt 6% şanse de egalitate în Colegiul Electoral”, a scris pe Twitter site-ul specializat FiveThirtyEight.

Pentru a obţine victoria, un candidat nu are nevoie de o majoriate a voturilor la nivel naţional, ci el trebuie să obţină voturile a cel puţin 270 ditre cei 538 de mari electori atribuite la nivel de stat.

În acest stadiu, preşedintele în exerciţiu dispune de 119, iar democratul de 209.

Aşa cum s-a anticipat larg, democraţii au păstrat controlul în Camera Reprezentanţilor, potrivit estimărilor presei americane.

Soarta Senatului, în prezent aflat sub controlul republicanilor, rămâne, ăn schimb, indecisă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.