Donald Trump va câştiga şi în Georgia, al doilea stat-cheie din cele şapte care pot decide cursa prezidenţială americană, potrivit proiecţiilor CNN. Anterior, atât CNN, cât şi Associated Press au prognozat că fostul preşedinte a ieşit victorios în Carolina de Nord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sunt 16 voturi electorale în joc în Georgia, care îi vor reveni lui Trump, alături de alte 16 din Carolina de Nord.

Este nevoie de cel puţin 270 de voturi în Colegiul Electoral pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din 2024.

Georgia este un stat de luptă relativ nou în alegerile prezidenţiale şi a contribuit la victoria preşedintelui Joe Biden la Casa Albă în 2020. Atunci, Georgia a devenit „albastră” (culoarea democraţilor) pentru prima dată în aproape 30 de ani, dar Biden a câştigat la o diferenţă de doar 11.779 de voturi.

Georgia a devenit un punct central al politicii naţionale după alegerile prezidenţiale din 2020, când Trump a cerut oficialilor statului Georgia, inclusiv secretarului de stat republican Brad Raffensperger, să „găsească” suficiente voturi pentru a întoarce statul în favoarea sa. Fostul preşedinte şi mai mulţi dintre consilierii săi au fost puşi sub acuzare pentru acţiunile lor în Georgia în timpul alegerilor din 2020.

Având în vedere că fostul preşedinte Donald Trump ar urma să câştige în Carolina de Nord, calea spre victorie a vicepreşedintelui Kamala Harris se îngustează şi face ca victoriile în statele Wisconsin, Michigan şi Pennsylvania - în special în acesta din urmă - să fie cu atât mai importante.

Cu 93% din voturile raportate în Georgia imediat după miezul nopţii, Trump conducea cu peste 2 puncte procentuale. Deşi mai sunt voturi restante, acestea ar trebui să vină într-o proporţie covârşitoare pentru ca Harris să mai poată spera.

Pe de altă parte, cu 84% din voturile numărate în Pennsylvania, Trump avea un avans de puţin peste 3 puncte - deşi vicepreşedinta îşi consolidează avansul în bastionul democrat Philadelphia.

Pentru a fi câştigătorul cursei pentru Casa Albă, un candidat are nevoie de 270 de voturi în Colegiul Electoral. Trump are până în prezent 246.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.