Candidaţi, state-cheie, finanţare - alegerile prezidenţiale din SUA vor încheia, marţi, o campanie acerbă, care durează de la începutul anului. AFP prezintă în cifre acest eveniment atât de aşteptat de întreaga planetă.
DOI
Doi candidaţi încheie campania electorala în 2024: fostul preşedinte republica Donald Trump şi actuala vicepreşedintă democrată Kamala Harris.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Candidaţi din partide terţe încearcă în mod regulat să intre în cursă, fără a reuşi să spargă monopolul celor două partide principale.
Printre candidaţii din acest an se numără ecologista Jill Stein şi academicianul Cornel West, ale căror scoruri se aşteaptă să fie foarte scăzute.
PATRU
Preşedintele american este ales pentru un mandat de patru ani. Acesta nu poate avea decât maximum două mandate, consecutive sau nu.
Prin urmare, dacă Kamala Harris este aleasă marţi, ea ar putea candida pentru realegere în 2028, spre deosebire de Donald Trump, în cazul în care ar fi din nou ales.
CINCI
Votul este programat pentru 5 noiembrie. În mod tradiţional, alegerile au loc în ziua de marţi care urmează primei zile de luni a lunii noiembrie.
ŞAPTE
Cele şapte „swing states” - state unde cursa este extrem de strânsă - sunt esenţiale pentru alegeri deoarece nu înclină în mod clar către un partid sau altul. De la Michigan la Arizona, trecând prin Nevada, Wisconsin, Pennsylvania, Georgia şi Carolina de Nord, Donald Trump şi Kamala Harris şi-au concentrat ultimele eforturi pentru a smulge victoria. Într-un scrutin extrem de strâns, este posibil ca numele viitorului preşedinte să fie decis de doar câteva zeci de mii de voturi.
34 ŞI 435
Dincolo de alegerile prezidenţiale, americanii vor vota şi pentru reînnoirea Congresului: sunt în joc 34 de locuri de senatori (din 100) şi cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor.
În camera superioară, senatorii sunt aleşi pentru şase ani. Republicanii speră să inverseze îngusta majoritate democrată.
Reprezentanţii au un mandat de doi ani. Democraţii speră să recâştige această cameră, care are în prezent o majoritate republicană decisă în 2022 de alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial.
538
Preşedintele Statelor Unite este ales prin sufragiu universal indirect: americanii votează de fapt pentru cei 538 de „mari electori” ce reprezintă fiecare stat, aceştia desemnând ulterior preşedintele. Cu câteva excepţii, toţi „marii electori” sunt alocaţi acelui candidat care a câştigat votul popular din acel stat. Pentru a fi ales, candidatul trebuie să obţină voturile a 270 de mari electori.
Fiecare stat are un număr diferit de electori. Acesta se calculează prin adăugarea numărului de senatori (doi pentru fiecare stat) la numărul de reprezentanţi aleşi în Camera Reprezentanţilor, care variază în funcţie de populaţia statului.
244 DE MILIOANE
Aproximativ 244 de milioane de americani vor fi eligibili să voteze, potrivit Bipartisan Policy Center.
Alegerile intermediare din 2018 şi 2022, precum şi alegerile prezidenţiale din 2020, au înregistrat cea mai mare prezenţă la vot pentru alegeri de acest tip din ultimele decenii, potrivit Pew Research Center. De exemplu, circa două treimi dintre alegători au votat în 2020, „cea mai mare rată pentru orice alegeri naţionale din 1900 încoace”, potrivit sursei.
75 DE MILIOANE
Peste 75 de milioane de americani au votat anticipat pentru alegerile din 2024, potrivit numărătorii efectuate sâmbătă de Universitatea din Florida.
Pe întreg teritoriul SUA, alegătorii pot vota anticipat prin poştă sau fizic, înainte de ziua alegerilor de marţi, 5 noiembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.