Şeful Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, şi-a exprimat îngrijorarea, duminică, la ieşirea din secţia de votare, în legătură cu transportarea organizată a alegătorilor, transmite notează IPN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Grosu a precizat că “grupările criminale nu se liniştesc” şi că sunt deja înregistrate informaţii despre tentativele de transportare organizată a alegătorilor prin curse charter în Belarus şi Turcia.

“Poliţia şi toate instituţiile responsabile vor documenta toate cazurile de corupţie şi de transportare a alegătorilor, fie că vorbim despre cei din stânga Nistrului, fie ca vorbim de cei de peste hotare, în special din zona de est”, a adăugat preşedintele Parlamentului.

Igor Grosu a îndemnat cetăţenii să iasă masiv la vot şi a subliniat că se atestă o prezenţă la vot destul de bună în turul doi de scrutin.

“Am votat ca şi data trecută pentru viitorul acestei ţări, pentru viitorul familiilor noastre şi al tuturor moldovenilor, pentru pace, prosperitate şi un viitor european”, a menţionat speakerul.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.