Economia, migraţia şi conflictele internaţionale au fost principalele preocupări ale alegătorilor la scrutinul pentru Parlamentul European, sugerează, luni, datele unui sondaj efectuat în cele mai mari ţări membre ale blocului comunitar, relatează Reuters.
Rezultatele provizorii ale alegerilor pentru Parlamentul European au arătat, duminică seara, că partidele naţionaliste şi eurosceptice care şi-au făcut campanie marşând pe teme precum reprimarea migraţiei, problemele economice ale cetăţenilor şi eliminarea politicilor ecologice au ieşit în câştig de cauză.
Într-un sondaj realizat de platforma de sondaje Focaldata, răspunsul "îmbunătăţirea economiei şi reducerea inflaţiei" s-a clasat pe primul loc, atunci când cetăţenii au fost întrebaţi care a fost cel mai important lucru care le-a influenţat votul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Conflictele internaţionale şi războiul" a fost a doua cea mai importantă preocupare, urmată de "imigraţia şi solicitanţii de azil", în sondajul realizat pe un eşantion de 6.000 de cetăţeni din cele mai mari cinci ţări ale UE în funcţie de populaţie - Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia - plus Suedia.
Sondajul a fost realizat pe 6 iunie, ziua în care a început votul în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European.
Respondenţii au plasat "acţiunea privind schimbările climatice" pe locul al cincilea pe lista problemelor care le influenţează votul, după "reducerea inegalităţilor", care s-a clasat pe locul al patrulea.
Schimbările climatice au fost indicate pe primul loc de către respondenţii care au declarat că intenţionează să voteze pentru partidele verzi. Verzii din Europa sunt printre cei mai mari perdanţi ai acestor alegeri europene, rezultatele iniţiale sugerând că vor pierde 18 mandate, ajungând să aibă doar 53 de parlamentari europeni.
Dar chiar şi în rândul respondenţilor care intenţionau să voteze pentru partidele din grupul de extremă-dreapta Identitate şi Democraţie din Parlamentul European, care s-a opus măsurilor ecologice ale UE, 58% au declarat că schimbările climatice au fost "foarte importante" sau "oarecum importante" pentru ei în decizia de vot.
În Franţa, Italia şi Polonia, alegătorii au declarat că preocupările economice au fost principalul factor care le-a influenţat votul, imigraţia fiind pe locul al doilea în Franţa, iar războiul, pe locul al doilea în Italia şi Spania.
Respondenţii germani au plasat "imigraţia şi solicitanţii de azil" pe primul loc în topul preocupărilor lor, urmate de războai şi apoi de preocupările economice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.