Liderul Chinei, Xi Jinping, a deschis joi un summit istoric cu omologii săi din cele cinci republici din Asia Centrală, menit să consolideze legăturile regionale, în timp ce preşedintele american Joe Biden se întâlneşte cu liderii G7 în Japonia, relatează AFP.
Evenimentul, descris de Beijing ca fiind "extrem de important", are loc în oraşul istoric din nordul ţării Xi'an, capătul estic al vechiului Drum al Mătăsii, care lega Europa şi China prin Asia Centrală.
Acesta este primul "summit China-Asia Centrală" de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Beijing şi aceste republici, în 1992, după căderea URSS - acestea din urmă fiind în mod tradiţional mai apropiate de Moscova.
Însoţit de soţia sa, Peng Liyuan, Xi Jinping i-a întâmpinat seara pe cei cinci preşedinţi, pozând cu toţii pentru o fotografie de grup în faţa unei clădiri chinezeşti grandioase în stil vechi, luminată în noapte de felinare roşii. Înainte de un banchet de bun venit, zeci de dansatori au prezentat un spectacol muzical plin de culoare inspirat de dinastia Tang (618-907), un alt simbol, deoarece relaţiile dintre China şi Asia Centrală erau deosebit de puternice în acea perioadă.
President Xi Jinping and his wife held a welcome ceremony for Central Asian leaders and their wives in Tang Paradise, a complex based on the site of the original relic of an imperial garden dating back to the Tang Dynasty, in Xi’an on Thursday night. pic.twitter.com/4PZkRu6Icx
— Global Times (@globaltimesnews) May 18, 2023
Chinese President Xi Jinping and his wife Peng Liyuan held a welcome ceremony on the evening of May 18 for Central Asian leaders and their wives in the city of Xi'an, northwest China's Shaanxi Province.
— Beijing Review (@BeijingReview) May 18, 2023
The ceremony was held in the Tang Paradise, a complex based on the site of… pic.twitter.com/BskqZ3zsEG
Chinese President Xi Jinping and his wife Peng Liyuan held a welcome ceremony on Thu evening for Central Asian leaders and their spouses in Xi'an, NW China's Shaanxi Province. Meanwhile, a gala performance is also being held at Tang Paradise in the city.
— Chinese Embassy in Switzerland (@ChinaEmbinCH) May 18, 2023
https://t.co/VhksrmtVrP pic.twitter.com/9qHJQCNDMF
Foste membre ale Imperiului Rus şi apoi ale Uniunii Sovietice, aceste naţiuni (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan) menţin legături economice, lingvistice şi diplomatice privilegiate cu Moscova. Însă, odată cu războiul din Ucraina, influenţa rusă a scăzut, un vid relativ pe care preşedintele chinez este cu atât mai dispus să îl umple cu cât doreşte să îşi dezvolte statura internaţională, potrivit experţilor.
O REPLICĂ LA G7
"Xi Jinping se va prezenta ca un lider capabil să promoveze dezvoltarea şi pacea în lume", a declarat pentru AFP Zhiqun Zhu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Bucknell din Statele Unite.
Un summit al liderilor G7 (Canada, Franţa, Statele Unite, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) se deschide vineri la Hiroshima, la care participă preşedintele american Joe Biden - a cărui ţară prezintă în mod regulat Beijingul drept o ameninţare.
Potrivit lui Zhiqun Zhu, evenimentul japonez se va concentra probabil pe stabilirea unei strategii pentru "contracararea influenţei crescânde a Chinei în lume".
Pe de altă parte, "importanţa diplomatică şi strategică" a reuniunii fără precedent de joi şi vineri de la Xi'an "nu trebuie subestimată", spune el. "Summitul China-Asia Centrală arată că reînnoirea Chinei nu poate fi împiedicată şi că are un sprijin puternic în Asia Centrală şi în alte părţi ale lumii în curs de dezvoltare", punctează profesorul.
China estimează că schimburile sale comerciale cu Kazahstanul, Kârgâzstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul au ajuns anul trecut la 70 de miliarde de dolari (64 de miliarde de euro) şi au crescut cu 22% în primul trimestru al anului 2023, în ritm anual.
CHINA ŞI NOILE DRUMURI ALE MĂTĂSII
Republicile din Asia Centrală reprezintă o parte importantă a iniţiativei chineze denumite "Noile Drumuri ale Mătăsii", cunoscută şi sub numele de "Centura şi Drumul". Conceput de Xi Jinping, care l-a lansat la sfârşitul anului 2013, acest program faraonic intenţionează să dezvolte, graţie fondurilor chinezeşti, drumuri, porturi, căi ferate şi infrastructuri în străinătate.
Gigantul asiatic a investit deja miliarde de euro pentru a exploata rezervele de gaze naturale din Asia Centrală şi pentru a construi legături feroviare care să lege China de Europa prin această regiune.
Summitul reprezintă o oportunitate de a avansa proiecte precum linia de cale ferată China-Kârgâzstan-Uzbekistan, în valoare de 6 miliarde de dolari, şi extinderea oleoductului Asia Centrală-China.
Xi Jinping i-a spus joi omologului său din Kârgâzstan, Sadîr Japarov, că China este "dispusă să lucreze cu Kârgâzstanul pentru a construi o comunitate de bună vecinătate, prietenie, prosperitate împărtăşită şi un viitor comun".
Preşedintele chinez a făcut remarci similare în faţa omologilor săi tadjic, Emomali Rahmon, şi turkmen, Serdar Berdîmuhamedov, pledând pentru promovarea relaţiilor economice şi culturale.
În cadrul unei întâlniri, miercuri, cu Xi Jinping, preşedintele kazah Kassîm-Jomart Tokaev a salutat "rezultatele semnificative" ale proiectelor bilaterale "Noile drumuri ale mătăsii", în special în domeniul transporturilor şi al logisticii.
Principalele anunţuri ale summitului sunt aşteptate să aibă loc vineri dimineaţă, inclusiv o întâlnire între cei şase preşedinţi şi presă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.