Cei doi fii ai fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, îndepărtat de la putere în urma revoluţiei din 2011, arestaţi sâmbătă sub acuzaţia de ”manipulare a bursei”, pot fi eliberaţi pe cauţiune, potrivit unei surse judiciare şi avocatului lor, relatează AFP.
Alaa şi Gamal Mubarak şi alte trei persoane sunt acuzate că au convenit să achiziţioneze majoritatea acţiunilor mai multor bănci prin firme-paravan, fără să declare pe bursă, aşa cum sunt obligaţi de lege.
După îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak, în ”primăvara arabă”, mai multe proceduri judiciare au fost lansate împotriva fostului şef al statului, rămas timp de 30 de ani la putere (1981-2011) şi unor apropiaţi ai acestuia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un tribunal de la Cairo a dispus joi ”eliberarea lor pe o cauţiune de 100.000 de lire egiptene” (4.700 de euro), a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii lor, Farid el-Dib.
Data audierii pe fondul dosarului a fost stabilită pe 20 octombrie.
La vremea faptelor care-i sunt reproşate, pe o periaodă de mai mulţi ani, înainte de 2011, Alaa Mubarak stătea departe de politică. El este acuzat că a adunat o avere cu ajutorul reţelelor tatălui său.
Fratele său mai mic, Gamal Mubarak, care a condus puternicul comitet politic pe vremea regimului tatălui său, a fost prezentat mult timp ca succesorul acestuia.
Arestaţi în 2011, în mai multe dosare, ei au fost plasaţi în detenţie provizorie în mai multe rânduri, după care au fost eliberaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.