Organizaţia teroristă al-Qaida ar putea pregăti atacuri teroriste în trei state americane luni, relatează CBS News, citând surse sub acoperirea anonimatului, care au precizat că forţele comune de combatere a terorismului sunt în alertă.
Potrivit informaţiilor existente, cele trei state vizate sunt New York, Texas şi Virginia.
Autorităţile americane iau ameninţarea în serios, dar informaţiile sunt încă în curs de evaluare şi credibilitatea lor nu a fost confirmată deocamdată, scrie CBS News.
“Comunităţile de contraterorism şi securitate internă rămân vigilente şi bine pregătite să apere împotriva unor atacuri aici, în Statele Unite. FBI, colaborând cu omologii noştri federali, statali şi locali, împărtăşeşte şi evaluează informaţiile zilnic şi va continua să lucreze îndeaproape cu partenerii din forţele de ordine şi din comunitatea de informaţii, pentru a identifica şi contracara orice ameninţare potenţială la siguranţa publică”, a declarat un înalt oficial din FBI.
Informaţiile despre potenţiale ameninţări iau amploare întotdeauna în timpul sezonului sărbătorilor şi când se apropie evenimente importante.
În condiţiile în care se apropie ziua alegerilor, forţele de ordine se pregătesc pentru mai multe scenarii.
La începutul acestei săptămâni, poliţia locală a fost alertată în legătură cu riscul ca secţiile de vot să fie „ţinte atrăgătoare” pentru atacurile de tip „lup singuratic”, comise de persoane motivate de ideologii extremiste violente sau de alte activităţi extremiste.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...