Întoarcerea refugiaţilor în Siria urmeaă să fie o ”prioritate”, a pledat luni preşedintele sirian Bashar al-Assad, într-o convorbire telefonică video cu omologul su rus Vladimir Putin, cu două zile înaintea aorganizării la Damasc, cu ajutorul Moscovei, a unei Conferinţe privind refugiaţii, relatează AFP.
Războiul din Siria a obligat din 2011 peste jumătate din populaţia Siriei de dinainte de război să plece în exil - dintre care peste 5.5 milioane de oameni s-au refugiat în străinătate, în ţări vecine, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Revenirea refugiaţilor în ţară este ”prioritatea numărul unu în etapa viitoare, mai ales că o mare parte a teritoriului (sirian) a fost eliberată şi că există tot mai puţine lupte, chiar dacă există în continuare terorism”, a declarat al-Assad într-o înregistrare video difuzată de către preşedinţia siriană pe Facebook.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Damascul organizează la 11-12 noiembrie o Conferinţă pe tema întoarcerii refugiaţilor în Siria, cu susţinerea Moscovei, aliata de neclintit a regimului al-Assad, care încearcă de ani de zile să obţină o susţinere internaţională a şantierului reconstrucţiei Siriei.
ONU urmează să fie prezent la această conferinţă în calitate de observator, iar Libanul, o ţară vecină care afirmă că găzduieşte 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, urmează să fie reprezentată de către ministrul în exerciţiu al Afacerilor Sociale.
Nicio informaţie nu există cu privire la alţi eventuali participanţi la conferinţă.
Occidentul condiţionează orice ajutor în vederea reconstrucţiei Siriei de o soluţionare politică a conflictului din Siria, iar ONG-uri estimează că nu se îndeplinesc condiţiile unei reveniri masive a refugiaţilor, în pofida faptului că, de aproape un an, confruntările armate au scăzut sensibil în intensitate.
Însă al-Assad consideră că ”cel mai mare obstacol” în calea întoarcerii refugiaţilor în ţară, ”în afară de terorismul care persistă în anumite regiuni (...) este blocada impusă Siriei”, el referindu-se astfel la sancţiunile impuse mai ales de către Statele Unite.
Al-Assad şi-a exprimat speranţa ca eforturile Moscovei să poată ”relaxa sau ridica blocada” şi a subliniat că, în vederea întoarcerii refugiaţilor, este necesar ”să se asigure nevoi de bază (...) precum apa, electricitatea, şcolile (...) şi relansarea economică”.
Siria se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice şi sociale din istoria sa, marcată de o degringoladă a monedei naţionale, un şomaj şi o pauperizare la scară mare.
Regimul al-Assad, care deţine de-acum controlul a peste 70% din teritoriul ţării, după o serie de ofensive sângeroase susţinute de Moscova, este vizat de sancţiuni americane şi europene, consolidate de-al lungul anilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...