Viitoarea preşedintă a Comisiei Euripene (CE) Ursula von der Leyen a primit o lovitură dură luni, prin respingerea ca ”inapţi”, din cauza unor conflicte de interese, a doi dintre membrii viitoarei sale echipe - chiar înainte de confirmarea în audieri, fiind nevoită astfel să-şi remanieze echipa şi să ceară României şi Ungariei noi candidaţi, comentează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru prima oară în istoria sa, Comisia Afacerilor Juridice (JURI), însărcinată cu validarea declaraţiilor de interese ale candidaţilor, a refuzat să dea undă verde unui nunăr de două persoane - social-democrata Rovana Plumb (S&D) din România, care candida la Transporturi şi popularul ungar Laszlo Trocsanyi (PPE), care candida la postul de comisar al Vecinătăţii şi Extinderii.

Este vorba despre o etapă preliminară înaintea unei serii de audieri a candidaţilor de către eurodeputaţi, care au loc începând de luni şi până la 8 octombrie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cei doi comisari sunt ”inapţi” să-şi exercite funcţiile, a anunţat pe Twitter eurodeputatul german Tiemo Wölken.

Ursulei von der Leyen îi revine acum să suporte consecinţele acestei respingeri din cauza unor suspiciuni de conflicte de interese.

Audierile lui Plumb şi Trocsanyi nu vor mai avea loc.

”A fost haotic, dar deputaţii şi-au subliniat, cu o majoritate destul de largă, datoria de a veghea la interesul general”, şi-a exprimat satisfacţia Marie Toussaint, o deputată ecologistă franceză, membră a Comisiei JURI.

Decizia acestei comisii este ”o colecţie de minciuni, de scurtături eronate şi de amestecuri tendenţioase”, a reacţionat imediat Trocsanyi într-un comunicat.

Plumb se află în vizorul Parlamentului din cauza a două împrumuturi litigioase, iar Trocsanyi a fost chestionat pe tema legăturilor sale cu cabinetul de avocatură pe care l-a înfiinţat în 1991, înainte de a deveni ministru al Justiţiei al lui Viktor Orban.

Unda verde a Parlamentului European (PE) este obligatorie în vederea intrării în funcţie a celor 26 de comisari.

În trecut, PE nu a ezitat să respingă, în 2014, o candidată slovenă. În ceea ce-i priveşte pe socialistul francez Pierre Moscovici şi pe spaniolul Miguel Arias Canete, ei au obţinut unda verde numai în urma unui aranjament între principalele două forţe din Parlament.

”RĂRĂ REPROŞ”

O mică rază de lumină pe cerul noros al echipei lui von der Leyen a făcut Oficiul european antifraudă OLAF, care a închis vineri seara ancheta cu privire la polonezul Janusz Wojciechowski.

OLAF a recomandat rambursarea cheltuielilor de călătorie din mandatul de deputat al polonezului, în valoare de 11.250 euro, însă a înlăturat proceduri administrative sau judiciare. Această rambursare a fost deja efectuată.

OLAF efectuează de asemenea o anchetă cu privire la aspiranta franceză Sylvie Goulard, de asemenea o fostă eurodeputată. Dosarul este în continuare deschis, însă ea a înapoiat 45.000 de euro, brut, reprezentând rambursări necuvenite ale unor cheltuieli.

Goulard, care candidează la postul de comisar al Pieţei Interne, a primit unda verde a Comsiei Afacerilor Juridice, însă nu urmează să scape de curiozitatea eurodeputaţilor, în audieri, la fel ca alţi colegi, ale căror cazuri urmează să fie scrutate cu atenţie.

O anchetă cu privire la acuzaţii de corupţie împotriva belgianului Didier Reynders, care candidează la postul de comisar al Justiţiei, a fost clasată vineri.

Spaniolul Josep Borrell, care candidează la postul de şef al diplomaţiei europene, a fost amendat anul trecut cu 30.000 de euro din cauza unei tranzacţii privilegiate, după ce a vândut în 2015 acţiuni de la o societate din al cărei Consiliu de Administraţie făcea parte, cu puţin înainte ca aceasta să-şi anunţe falimentul.

”Toţi candidaţii vor avea o şansă echitabilă, însă candidaţii trebuie să ne convingă de faptul că sunt calificaţi pentru post şi că integritatea lor este fără reproş”, rezumă deputaţii din grupul PPE odată cu apropierea audierilor.

Eurodeputaţii vor putea, de asemenea, să atace nu persoana, ci titulatura posturilor.

Postul de vicepreşedinte executiv însărcinat cu ”protecţia modului nostru de viaţă european”, atribuit grecului Margaritis Schinas, care urmează să coordoneze politicile migraţiei şi afacerilor interne, a provocat o polemică.

”Această titulatură trebuie schimbată”, a declarat vineri, pe Twitter, aleasa S&D (stânga progresistă) Sylvie Guillaume, care şi-a exprimat totodată regretul faţă de absenţa termenilor ”social”, ”cultură” sau ”cercetare” în numele portofoliilor sau faţă de un post obscur dedicat ”Democraţiei şi demografiei”.

În faţa acestor solicitări ale PE, marja de manevră a lui von der Leyen este foarte limitată, deoarece ea a fost confirmată de către eurodeputaţi cu o majoritate de doar nouă voturi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.