O sursă apropiată Hezbollah a declarat pentru AFP că trupul comandantului Hezbollah Fuad Shukr a fost recuperat miercuri, la aproape 24 de ore după ce a fost ucis într-un atac israelian asupra sudului Beirutului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lovitura a fost urmată de o alta, câteva ore mai târziu, care l-a ucis pe liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, provocând temeri că războiul din Gaza ar putea escalada într-un conflict regional mai larg.

Sursa AFP, care a solicitat anonimatul, a declarat că "trupul lui Shukr a fost găsit sub dărâmăturile clădirii vizate" de atac, după ce armata israeliană declarase deja că l-a ucis pe comandant marţi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Armata israeliană a declarat că în atacul său de marţi seară l-a "eliminat" pe Shukr, pe care l-a învinuit de atacul cu rachete din weekend dintr-un sat de pe Înălţimile Golan anexate, care a ucis 12 copii dintr-o comunitate druză.

CITEȘTE ȘI Israelul susţine că l-a ucis pe comandantul de rang înalt al Hezbollah vizat în atacul din Beirut

Armata israeliană l-a descris pe Shukr drept "comandantul militar cu rangul cel mai înalt" al Hezbollah şi "mâna dreaptă" a şefului grupării şiite libaneze, Hassan Nasrallah.

La începutul zilei de miercuri, Hezbollah a confirmase că Shukr se afla în clădirea vizată, dar a precizat că soarta sa este încă necunoscută.

Raidul asupra suburbiei Beirut, o zonă rezidenţială supraaglomerată care este şi un bastion al Hezbollah, a ucis cinci civili - trei femei şi doi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.