Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani a anunţat duminică oprirea ostilităţilor cu insurgenţii talibani începând de luni pentru a marca sărbătoarea musulmană Eid al-Adha, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Oprirea ostilităţilor va începe mâine şi va continua câtă vreme talibanii o vor respecta”, a declarat Ghani în timpul unei ceremonii cu ocazia Zilei Independenţei Afganistanului de la Kabul.

„Facem apel către conducerea talibanilor să respecte dorinţa afganilor pentru o pace reală şi de lungă durată”, a adăugat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Un oficial din biroul lui Ghani a declarat că oprirea „condiţionată” a ostilităţilor va dura pentru trei luni.

Nu este deocamdată cunoscut dacă talibanii au acceptat apelul lui Ghani pentru o oprire a ostilităţilor.

În această lună, talibanii au dus o bătălie intensă cu forţele afgane pentru controlul asupra oraşului Ghazni, un punct strategic important.

Cel puţin 150 de soldaţi şi 95 de civili au fost ucişi în luptele care s-au întins pe durata a cinci zile. Situaţia s-a calmat când soldaţii afgani, susţinuţi de forţele americane, au avansat în faţa rebelilor talibani.

Anunţul privind oprirea ostilităţilor se referă strict la talibani şi exclude alţi militanţi, cum ar fi cei ai ISIS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.