Serviciile de informaţii afgane au anunţat că au confiscat aproximativ 3.000 de litri de alcool de contrabandă, care au fost apoi deversaţi într-un canal la Kabul, noile autorităţi talibane reprimând vânzarea şi consumul de alcool, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un filmuleţ postat de Direcţia generală de informaţii (GDI) pot fi văzuţi mai mulţi agenţi în uniformă golind câteva butoaie în canal.

GDI a precizat într-un comunicat că s-au confiscat 3000 de litri de alcool în urma unei operaţiuni într-un cartier din Kabul. Trei bărbaţi au fost arestaţi. “Musulmanii trebuie să se abţină de la producerea şi furnizarea de alcool”, a spus un înalt responsabil al GDI în filmuleţul apărut în social media.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Vânzarea şi consumul de alcool erau interzise şi în precedentul regim din Afganistan, susţinut de Occident, însă talibanii au înăsprit represiunea de când au preluat puterea.

De altfel, Ministerul Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciilor a prezentat mai multe recomandări prin care sunt reduse drepturile femeilor. În 26 decembrie, ministerul anunţa că femeile care vor să călătorească la o distanţă mai lungă este necesar să fie însoţite de către un bărbat din familie şi le cerea şoferilor să nu primească în vehicul femei care nu poartă ”vălul integral”. Această directivă a apărut la câteva săptămâni după ce ministerul a cerut televiziunilor afgane să nu mai difuzeze ”foiletoane şi seriale lacrimogene în care apar femei” şi să pună jurnalistele să poarte ”vălul islamic” pe ecran.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.