Adunările mai mari de două persoane în spaţiul public au fost interzise în Germania timp de ”cel puţin două săptămâni”, în vederea controlării epidemiei noului coronavirus, a anunţat Angela Merkel, relatează AFP.
”O distanţă minimă de 1,5 metri este necesar să fie respectată în public”, a subliniat duminică, într-o conferinţă de presă, cancelarul german.
Restaurantele şi saloanele de coafură au fost închise, a mai anunţat ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Germania şi-a consolidat duminică măsurile de distanţare socială.
”Obiectivul este să câştigăm timp în lupta noastră împotriva virusului”, a anunţat Merkel.
Interdicţia adunărilor de peste două persoane nu se aplică în gospodării şi în adunările legate de muncă, a precizat cancelarul.
În cadrul consolidării măsurilor, restaurantele pot efectua doar livrări.
Saloanele de masaj şi de tatuare au fost de asemenea închise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...