Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat miercuri că acordul retragerii încheiat între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) cu privire la Brexit ”nu este negociabil” şi i-a îndemnat pe liderii britanici să iasă din impas, relatează AFP.
Situaţia ”este simplă”: ”acordul retragerii nu este negociabil”, a declarat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu omologul său kenyan Uhuru Kenyatta, la Nairobi, la o zi după respingerea acestui acord de către Parlamentul britanic.
”Am luat notă” de acest vot, iar ”eu îl regret”, a adăugat macron.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dacă britanicii cer un nouă amânare, aceasta poate fi o amânare tehnică pentru a pune în aplicare ieşirea”, care va fi examinată de către Bruxelles şi cei 27, a apreciat el.
”În cazul în care se cere o amânare suplimentară, atunci va trebui să ni se explice de ce (...). Aceasta nu poate fi în vederea renegocierii unui acord, pe care care l-am negociat timp de multe luni şi despre care am spus că nu este renegociabil”, a avertizat el.
”Soluţia la actualul impas este la Londra”, iar ”Europa trebuie să continue să avanseze. Cetăţenii europeni din celelalte 27 de state au decis să rămână în Europa şi să avanseze.. Nu are trebui să pierdem timpul, pentru că lumea nu aşteaptă”, a conchis Macron.
Deputaţii britanici se pronunţă miercuri seara asupra posibilităţii unei ieşiri din UE fără acord (”no deal”). În cazul în care opţiunea unui ”no deal” este respinsă, ei se vor pronunţa prin vot joi, de această dată asupra unei propuneri în vederea unei amânări ”limitate” a Brexitului, prevăzut la 29 martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...