Abu Bakr al-Baghdadi, cel mai căutat om din lume, şi-a pierdut ”califatul”, odinoară cât teritoriul Marii Britanii, şi s-ar ascunde în prezent în deşertul sirian, iar din ”Statul (său) Islamic” (SI), înfrânt teritorial, a mai rămas doar o grupare răspândită de celule clandestine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cel care a prezident, la un moment dat, destinele a şapte milioane de oameni, în vaste teritorii în Siria şi în aproape un sfert din Irak, mai conduce în prezent doar trupe dislocate, care nu pot să-l localizeze.

ANTITEZA LUI BEN LADEN

Statele Unite oferă 25 de milioane de dolari în schimbul capturării sale, însă acest lider jihadist în vârstă de 47 de ani, pare drept antiteza unuia dintre predecesorii săi, Osama ben Laden, liderul Al-Qaida căutat fără încetare de-a lungul anilor şi ucis în 2011 de către forţele speciale americane, în Pakistan.

”Întrebaţi pe oricine, pe stradă, în Europa sau în Statele Unite «cine este Baghdadi» şi nu veţi obţine vreo reacţie, în timp ce cu ben Laden era vorba de teroare”, afirmă gradaţi occidentali de rang înalt şi oficiali irakieni.

Coaliţia anti-SI afirmă că are, ca prim obiectiv, sfârşitul ”califatulu” şi nu capturarea sau moartea şefului  lui.

Diabetic şi rănit, cel puţin o dată, irakianul, a cărui moarte a fost evocată în mai multe rânduri, prezintă mai mult ca niciodată trăsăturile supranumelui său - ”fantoma”.

ANTURAJ MINIMAL

După ce a supravieuit mai multor atacuri aeriene, ”el mai este înconjurat doar de trei persoane”, declară pentru AFP  Hisham al-Hashemi, un specialist în mişcări jihadiste.

”Fratele său Jummah, mai în vârstă ca el, şoferul său şi garda de corp Abdullatif al-Jubouri, pe care-l cunoaşte din copilărie, şi ştafeta sa, Seoud al-Kurdi”.

Ei se află în badiya, o zonă deşertică ce se întinde din centrul Siriei şi până în Irak, afirmă acest expert. Aici a fost ucis fiul său, Hudhayfah al-Badri, în iulie 2018, secerat, în grota în care se ascundea, de trei rachete ruse teleghidate.

Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă arabo-kurdă care a luptat împotriva SI în estul Siriei, afirmă că nu deţin ”informaţii despre o prezenţă a lui al-Baghdadi în Siria”.

Bărbatul, născut într-o familie săracă la Samarra, la nord de Bagdad, şi-a făcut o singură apariţie publică - cunoscută - în iulie 2014, la Moscheea Al-Nuri de la Mosul, un important oraş în nordul Irakului, recucerit în iulie 2017.

”NU GENIAL”, DAR ”MUNCITOR”

De atunci, el s-a mai exprimat doar în înregistrări sonore, departe de casetele video pe care ben Laden le difuza cu regularitate, cu lupte pe fundal sau la moschee.

Prin ultima sa înregistrare - Ibrahim Awad al-Badri, pe adevăratul său nume - a ieşit în august 2018 dintr-un an de tăcere. La opt luni după ce Irakul a declarat ”victoria” împotriva SI, el îşi îndemna susţinătorii la ”jihad”.

Mai recent, în timp ce forţe antijihadiste dădeau lovitura de graţie ”califatului”, mai multe persoane evacuate de la Baghouz au dat asigurări AFP că au primit ordin de la al-Baghdadi să părăsească reduta. Însă fără să ofere alte detalii.

O vreme, acest pasionat de fotbal, care voia să devină avocat sau militar, dar cu rezultate şcolare insuficiente şi o vedere slabă, a fost imam la Bagdad.

Predicând într-o moschee puţin frecventată din Irak, aflat la acea vreme sub dictatura lui Saddam Hussein, el a dezvoltat ”o viziune destul de clară cu privire la unde voia să ajungă şi a organizaţiei pe care voia să creeze”, declară jurnalista Sofia Amara.

”Este un planificator secret”, afirmă cea care a realizat un documentar despre al-Baghdadi. Iar dacă ”dă impresia de om strălucitor”, el este ”răbdător şi muncitor”.

”UNIVERSITATEA JIHADULUI”

După ce a creat, la invazia americană din 2003 un grupuscul jihadist fără mare rază de acţiune, acest tată cu cinci copii provenind din două mariaje, a fost arestat, în februarie 2004, şi încarcerat la Bucca.

Această imensă închisoare instalată de americani în sudul extrem al Irakului, unde au fost închişi demnitari înlăturaţi din cadrul regimului lui Saddam Hissein şi din nebuloasa jihadistă, avea să fie supranumită ”universitatea jihadului”.

Aici, puţin câte puţin, ”toată lumea şi-a dat seama că acest tip timid era un strateg fin”, capabil să unească aceste două componente, afirmă Sofia Amara. Zece ani mai târziu, armata irakiană avea să realizeze că avea în faţa sa foşti comandanţi din epoca fostului regim, trecuţi de partea SI.

Eliberat în decembrie 2004, din lipsă de probe, el îi jură credinţă lui Abu Mussab al-Zarqawi, sub tutela Al-Qaida, iar apoi devine omul de încredere al succesorului acestuia, Abu Omar al-Baghdadi.

El va prelua ştafeta în 2010, sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi, o trimitere la primul calif succesor al profetului Mahomed.

Redenumită ”Statul Islamic”, organizaţia sa va depăşi Al-Qaida, iar succesele sale militare şi propaganda atent realizată atrag milioane de susţinători de pe glob.

Până în prezent, gruparea sa ultraradicală continuă să revendice, mai mult sau mai puţin oportun, atacuri peste tot în lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.