Peste 70 de percheziţii au loc luni dimineaţă Bucureşti şi judeţele Ilfov, Argeş, Prahova, Teleorman şi Ialomiţa, vizând grupuri infracţionale specializate în comiterea de furturi din autocamioane în România şi în alte state UE
Conform DIICOT, în perioada 2016 - 2018, pe teritoriul României s-au constituit 5 grupuri infracţionale organizate, formate fiecare din mai multe persoane, care au acţionat în scopul comiterii de infracţiuni de furt calificat, cu un mod specific de operare (sustrageri de bunuri de o valoare semnificativă din camioane aflate în mişcare pe drumurile publice) atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul mai multor state europene (Belgia, Finlanda, Suedia, Olanda, Spania), grupurile infracţionale organizate fiind sprijinite şi de alte persoane, atât pe palierul de comitere de sustrageri de bunuri, cât şi pe palierul de valorificare a bunurilor sustrase.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că pentru deplasarea la comiterea infracţiunilor, membrii grupurilor organizate foloseau autoturisme de provenienţă străină, cu preponderenţă de tip-ul „van” (autovehicule cu 7-8 locuri) sau autoutilitare (tip dubă), toate cu motoare puternice si dotate cu trapă (dotare absolut necesara cel putin pentru autovehiculul, care merge de regulă cu farurile stinse şi din care, în timpul deplasării, membrii grupului organizat se urcau în camioanele aflate în mers, din care sustrăgeau bunuri), dotări care facilitau sustragerea bunurilor şi înlesneau deplasarea rapidă după comiterea faptelor.
Membrii grupului infracţional participanţi la comiterea de furturi se asigurau cu dispozitive artizanale (chingi sau corzi), săreau din autovehiculele cu care se deplasau şi se prindeau de uşile camioanelor aflate în mers, deschideau uşile din spate prin tăierea lacătelor sau forţarea sistemelor de închidere de unde sustrăgeau bunuri pe care le aruncau în autovehiculul din spate, pe trapa lăsată deschisă.
”În acelaşi timp, prin acţiuni conjugate şi unice, alţi membrii ai grupului, aflaţi în alte autovehicule, se deplasau în paralel, cu aceeaşi viteză şi la o distanţă considerabilă în spatele autotrenurilor, în scopul de a nu permite celorlalte autovehicule să se apropie de cei care pătrundeau în interiorul remorcilor de unde se sustrăgeau bunurile. Totodată, atunci când se impunea, unul dintre aceste autoturisme avea rolul de a colecta bunurile furate şi aruncate din tir, bunuri care erau ulterior transportate la un loc de depozitare temporar. Pentru comunicare, membrii grupului care participau la săvârşirea infracţiunilor foloseau staţii de emisie/recepţie”, relatează DIICOT.
Având în vedere că activitatea infracţională a grupurilor organizate, în ceea ce priveşte comiterea de infracţiuni de furt calificat, având ca mod de operare sustragerea de bunuri din tiruri aflate în mişcare, s-a desfăşurat atât pe teritoriul României, dar cu preponderenţă în statele europene, s-a încheiat acordul între România (prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), Finlanda şi Franţa privind constituirea unei echipe comune de anchetă, la care, ulterior, s-au alăturat şi autorităţile judiciare din Olanda şi Suedia.
Ca urmare a amplei investigaţii penale astfel derulate de procurorii DIICOT – Structura Centrală s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 47 suspecţi, iar în baza unui ordin european de anchetă emis de Tribunalul Judiciar din Paris s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de alţi 24 de suspecţi, dintre care 10 deja au fost arestaţi de către autorităţile Franceze.
În baza activităţilor de cooperare, la acţiune participă si reprezentanţi ai Europol, precum şi anchetatori francezi şi olandezi, iar acţiunea beneficiază de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DIC – IGPR, a lucrătorilor de poliţie din cadrul DGPMB şi a jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Cooperarea internaţională a fost asigurată de Eurojust.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.