Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea unei fetiţe de patru luni şi jumătate la doar o zi după ce a fost consultată de un medic. Cadrul medical i-ar fi stabilit că bebeluşul are roşu în gât, în urma necropsiei stabilindu-se că suferea de pneumonie.
Conform reprezentanţilor IPJ Vrancea, în acest caz a fost demarată o anchetă, în baza unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Cazul a devenit public, după ce o cunoştinţă a părinţilor fetei a scris pe o reţea de socializare că bebeluşul de 4 luni şi jumătate a murit la o zi după ce a fost consultat un medic în Ambulatoriul Spitalului Judeţean Focşani.
Mama fetiţei s-ar fi prezentat la medic, în 6 decembrie. La finalul consultaţiei, medicul ar fi declarat că bebeluşul are roşu în gât şi i-a prescris un spray (TantumVerde).
Mama şi copilul au fost trimişi apoi acasă, pentru ca o zi distanţă fetiţa să moară, la domiciliu.
În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că bebeluşul avea pneumonie.
Conducerea Spitalului Judeţean Focşani nu a oferit până acum un punct de vedere cu privire la acest caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.