Şaptesprezece persoane au fost evacuate, luni, în urma unui incendiu izbucnit la parterul unui bloc din Vaslui, iar trei dintre acestea au fost duse la spital, după ce au suferit intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit luni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, zece subofiţeri şi un ofiţer, la un incendiu izbucnit la un bloc din Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la parterul unei scări de bloc. 

“Incendiul se manifesta pe casa scării la un tablou electric şi la izolaţia termică interioară din polistiren expandat. Casa scării era inundată cu fum şi gaze toxice, iar vizibilitatea era aproape zero. Incendiul a fost lichidat foarte repede şi s-a procedat la deschiderea trapelor pentru evacuarea fumului, a gazelor fierbinţi şi toxice”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Astfel, au fost evacuate 17 persoane, dintre care un minor în vârstă de aproximativ 14 ani.

Trei dintre persoanele evacuate au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu intoxicaţie cu monoxid de carbon.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.