Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile prin decizia Tribunalului Vâlcea, după ce a lovit-o pe concubina sa cu un topor în cap, femeia fiind dusă la spital şi având nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru de familie.
“În data de 23 aprilie, în jurul orelor 01.00, inculpatul în timp ce se afla împreună cu concubina sa, în locuinţa din comuna Ghioroiu, judeţul Vâlcea, pe fondul unui conflict spontan, a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, respectiv a lovit-o cu un topor în zona capului, precum şi cu palmele şi picioarele peste corp, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12 – 14 zile de îngrijiri medicale”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.