Un bărbat din Bucureşti, antrenor de marţiale, este suspectat de agresiune sexuală, fiind plasat sub control judiciar de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. Aceştia instrumentează dosarul întrucât agresiunile s-ar fi petrecut în judeţul Vâlcea, în cantonament, anchetatorii identificând, până în prezent, patru presupuse victime, toate minore, cea mai mică având vârsta de 11 ani.
”Inculpatul, în timp ce se afla pe raza localităţii Voineasa, judeţul Vâlcea, în contextul organizării unui cantonament, în seara de 01.09.2024, a exercitat acte de natură sexuală asupra unor persoane vătămate minore cu vârste de 11, 13, 15 şi 17 ani (atingeri la nivelul corpurilor victimelor şi îmbrăţişări), victimele aflându-se în îngrijirea, ocrotirea şi paza inculpatului, acesta abuzând totodată de poziţia sa recunoscută de încredere şi autoritate asupra victimelor”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.
Ancheta în acest caz a pornit, potrivit unor surse locale, de la sesizarea depusă de tatăl uneia dintre presupusele victime.
Marţi, bărbatul a fost dus la audieri şi plasat sub control judiciar până în 30 octombrie. Iniţial, acesta fusese reţinut pentru 24 de ore. El este instructor la un club sportiv din Bucureşti şi se afla în cantonament la o pensiune din Voineasa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.