Şase persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate patru autoturisme, produs duminică după amiază în localitatea Tomşani din judeţul Vâlcea, pe drumul naţional 67. În urma evenimentului rutier traficul este blocat, pe carosabil existând scurgeri de carburant.
Accidentul, în care au fost implicate patru autoturisme, a avut loc DN 67, în localitatea Tomşani, judeţul Vâlcea, transmite Poliţia judeţeană.
„Sosite la faţa locului, echipajele operative au constatat ca nu sunt persoane încarcerate, iar in accident au fost implicate 8 persoane - 6 adulţi si 2 copii. În urma evenimentului rutier au rezultat 6 victime - 4 adulţi şi 2 copii - care au fost preluate si transportate la spital de echipajele medicale”, informează oficialii ISU Vâlcea.
Doi dintre răniţi, un adult si un minor, vor fi transportaţi la UPU Vâlcea, iar trei adulţi şi un copil sunt transportaţi la Spitalul din Horezu. Toate victimele sunt conştiente şi cooperante.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN 67 este blocat total. La locul accidentului sunt scurgeri de combustibil, iar după efectuarea măsurătorilor necesare anchetei Poliţiei, va fi spălat carosabilul.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.