Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată într-un accident rutier produs pe drumul naţional 7, în judeţul Vâlcea. Autovehiculul în care se afla s-a răsturnat după ce a fost izbit violent de un alt autoturism. Ea se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, pentru investigaţii medicale. Intotero a anunţat, marţi seară, că este bine şi le-a mulţumit celor care au ajutat la locul accidentului şi personalului de la Serviciul de Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Natalia Intotero, primă reacţie după accidentul în care a fost implicată: Prin mila şi bunătatea Lui Dumnezeu sunt bine. Mulţumesc celor care au intervenit la locul accidentului, de la Serviciul Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean Vâlcea

UPDATE - Potrivit SPP, persoanele aflate în autoturismul SPP, şoferul, aghiotantul şi demnitarul, sunt bine. Pentru a fi evaluată starea de sănătate a persoanei aflate pe bancheta din spate, s-a decis, conform procedurilor SPP, verificarea acesteia într-o unitate medicală.

Toate persoanele aflate în autoturism purtau centură de siguranţă, iar maşina circula regulamentar.
 
Maşina SPP nu avea semnale acustice şi luminoase pornite, circula în trafic.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul în care a fost implicată Natalia Inotero a avut loc pe DN 7, în localitatea Racoviţa din judeţul Vâlcea, în jurul orei 13:20.
„Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Poliţia Vâlcea.
Surse locale au declarat pentru News.ro că în unul dintre autoturisme se afla ministrul Familiei, Natalia Intotero. Maşina în care aceasta se afla, în calitate de pasager, s-a răsturnat după ce a fost izbită de un alt autoturism. 
Natalia Intotero a fost preluată de o ambulanţă şi dusă al Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea. Aceasta este conştientă şi nu a suferit, la prima vedere, leziuni grave. Ministrul purta centura de siguranţă la momentul impactului au precizat sursele citate.
Poliţiştii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.