Unsprezece tablouri, despre care se crede că ar fi de patrimoniu, au fost descoperite sâmbătă în bagajul unui cetăţean chinez, la Aeroportul "Henri Coandă".
Cetăţeanul chinez a fost preluat de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Surse din Poliţia de Frontieră au declarat pentru News.ro că cetăţeanul chinez a susţinut că a cumpărat lucrările de la dealeri din România şi că urma să le vândă în China.
Pânzele, despre care se crede că ar aparţine patrimoniului naţional, au fost găsite în urma controlului vamal.
Sursele citate au declarat că unele dintre pânze poartă semnăturile lui Nicolae Grigorescu şi lui Nicolae Tonitza.
Lucrările vor fi trimise la Muzeul Naţional de Artă pentru expertizare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.